Fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, adevărul despre relația cu Niculina Stoican. Cum se înțeleg cei doi artiști: "Sunt niște lucruri mai delicate"
Data publicării:
Fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian a dezvăluit cum se înțelege cu Niculina Stoican după moartea regretatului artist. 

Alin Gabriel Matei a devenit fiul spiritual al lui Petrică Mîţu Stoian, pe care l-a susținut necondiționat în carieră și care i-a dat cele mai prețioase sfaturi. Tânărul este devastat de moartea celui pe care îl considera tată. Acesta nu crede că cel care i-a fost alături necondiționat nu mai este printre noi. Cel pe care maestrul îl considera fiul său, este îndurerat și regretă că nu îl mai poate vedea măcar o dată. 

Recent, tânărul a declarat că și Niculina Stoican s-a oferit să îi fie alături și să-i întindă o mână de ajutor, după moartea regretatului artist. 

"Niculina Stoican este unul dintre puținii oameni ce m-au ajutat și cu un sfat, cu o vorbă bună, dar și cu alte lucruri după ce maestrul Petrică Mîțu Stoian a plecat din lumea cu dor și fără dor.

Dumneaei m-a ajutat și cu sfaturi, și cu o vorbă bună de care avea nevoie într-un anumit moment, dar și cu alte lucruri pe care nu aș vrea să le menționez acum. Sunt niște lucruri mai delicate și aș vrea și așa ar fi bine să le țin pentru sufletul meu, atât sufletești, cât și profesionale. A fost persoana care mi-a redat motivația de a lupta pentru a ajunge acolo unde mi-am propus.", a declarat Alin Gabriel Matei, în cadrul unei emisiuni TV.

 

 

"Niciodată nu mi-a cerut nimic la schimb"

 "Eram pierdut, nu știam ce să fac, nu știam încotro să o apuc. Nu-mi mai găseam drumul. Doamna Niculina Stoican m-a ajutat să-mi regăsesc drumul cel bun. A fost persoana care m-a ajutat necondiționat și niciodată nu mi-a cerut nimic la schimb pentru ajutorul dumneaei. Îi mulțumesc pentru ce a făcut și ce face pentru mine și a fost unul dintre puținii oameni lângă mine când am avut nevoie de un umăr pe care să plâng.", a mai spus cântărețul, în cadrul aceleiași emisiuni TV.

Alin Gabriel Matei, despre ultima conversație cu Petrică Mîțu Stoian

În exclusivitate pentru Spectacola, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian a dezvăluit care a fost ultima discuție pe care a avut-o cu regretatul artist.

„Ultima discuție a fost vineri seara când ajunsese deja la clinică și eu trebuia să merg la o filmare. Ultimele cuvinte au fost “să fii tare, peste ei, te pupă nenea “, a declarat Alin Gabriel Matei pentru Spectacola.

Ce sfaturi prețioase a primit tânărul de la Petrică Mîțu Stoian

Fiul de suflet al interpretului de muzică populară a mărturisit că a primit cele mai importante sfaturi de la „tatăl” său. Artistul l-a sfătuit pe Alin să nu uite niciodată cine l-a ajutat, să nu uite ce este respectul, dar și să rămână un on simplu și cu capul pe umeri. 

„Sfaturi sunt multe, mi-a spus să-mi respect înaintașii și să nu uit niciodată de cei care m-au ajutat, mi-a spus să fiu un om simplu pentru că “simplitatea reprezintă eleganță. Toate momentele petrecute cu dumnealui sunt unice și frumoase în felul lor. Pot spune că mi-e dor să ne întâlnim și să povestim așa cum făceam mereu”, ne-a mai spus tânărul artist. 

Alin Gabriel Matei a recunoscut că îi este foarte dor de cel care l-a ajutat să-și împlinească cel mai mare vis, acela de a deveni artist. Tânărul a precizat că va duce mai departe ceea ce Petrică Mîțu Stoian a lăsat în urmă și va lupta să ajungă acolo unde artistul și-a dorit să îl vadă. 

„I-aș spune că voi duce mai departe ceea ce dumnealui a lăsat în urmă, că nu voi permite ca un artist de talia dumnealui să fie uitat și sper ca într-o bună zi să ajung acolo unde voia să ajung”, a conchis Alin Gabriel.

Citește și: Fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, DISTRUS de durere. Cum i-a apărut regretatul artist în vis: „M-a certat”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   alin gabriel  Niculina Stoican  petrica mitu stoian 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 4 mai - 11 mai 2024. Zodia care va primi cele mai multe răspunsuri la întrebările profunde

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel