Fiul lui Adrian Mutu ar fi fost implicat într-un scandal uriaș. Poliția a intervenit la fața locului
Data publicării:
Fiul lui Adrian Mutu ar fi fost protagonistul unui scandal uriaș, în Capitală.

Mario Mutu, fiul cel mare a lui Adrian Mutu, ar fi fost implicat într-un scandal foarte mare, în decursul acestei dimineți. Potrivit spynews.robăiatul ar fi ajuns în jurul orei 5:00 de urgență la psital, însoțit de iubita sa, unde acuza dureri dentare foarte mari și insista să fie primit cât mai repede în cabinet. Cu toate acestea, coada era destul de mare, motiv pentru care fiul antrenorului ar fi trebuit să mai stea la rând, până când să îi vină timpul să fie chemat la consultație. Din cauza faptului că durerile s-ar fi amplificat din ce în ce mai tare, Mario Mutu ar fi pornit un scandal uriaș la unitatea medicală, când ar fi spus faptul că trebuie să stea cu toți „proștii la coadă”, potrivit sursei citate.

La fața locului ar fi venit imediat un echipaj de poliție, dar și o ambulanță, care l-ar fi transportat pe tânăr la Spitalul de Stomatologie de pe Calea Plevnei, pentru a putea fi tratat mai repede, pentru durerile pe care le acuza. Scandalul ar fi continuat însă și acolo. 

Mario Mutu a confirmat faptul că a ajuns de urgență la spital, în urma durerilor dentare, însă nu a declarat nimic cu privire la acest scandal. 

VEZI și: Adrian Mutu rupe tăcerea despre divorțul de Consuelo Matos: ”Acela a fost momentul în care ne-am despărțit de tot”

 

Ce spunea Adrian Mutu cu privire la divorțul de mama lui Mario Mutu,  Alexandra Dinu

Adrian Mutu și Alexandra Dinu s-au căsătorit în 2001, iar în 2003 aveau deja să divorțeze. Celebrul sportiv a vorbit recent despre motivul care a provocat ruptura dintre el și mama lui Mario, cei doi formând o familie de la vârste destul de fragede.

„Ne-am căsătorit relativ repede. A fost, așa, o iubire fulgerătoare, de adolescenți, copii. Uitându-mă acum înapoi, îmi dau seama ce copii eram. Cred că a venit să-mi ia un interviu și așa ne-am cunoscut. Am ținut legătura și restul e istorie. N-am stat prea mult pe gânduri, aveam acea energie a tinereții, pe repede-înainte.

A fost o relație scurtă, cred că aproape 3 ani a ținut. Din relație a ieșit acest minunat băiat, de care suntem mândri amândoi.

Uitându-mă înapoi, cred că la acea vârstă un băiat ar trebui să-și trăiască viața. În general, la ce am trăit la viața mea, le spun celor tineri să nu facă ce am făcut eu, ci să învețe. Nu toată lumea reușește să se ridice, cum am făcut eu. Sfatul meu e să fie precauți, atenți.Nu-mi aduc aminte dacă am suferit mult atunci. Nu îți e ușor după ce te desparți. Normal că am suferit, cum suferă orice puști la 21-22 de ani. După aia, bineînțeles că începi să cunoști alte fete și totul trece.

Acum vorbim, suntem în relații bune, nu avem nicio problemă. Suntem și apropiați de vârstă, ne-am maturizat amândoi. Și Alexandra are viața ei, are o nouă relație, e fericită, e ok, sper și ea să facă pasul a doua oară, cât mai curând.

Spre fericirea ei spun asta, nu știu dacă va mai fi mamă, pentru că nu o văd așa convinsă și are și ea spre 41 de ani acum. Nu știu dacă va mai face copii, întrebați-o pe ea. A avut grijă de Mario, i-a dat o educație bună, și-a făcut treaba, ca să zic așa. Acum, probabil a venit și timpul să se gândească puțin la ea”, a declarat Adrian Mutu, în podcast-ul „Acasă la Măruță”, în urmă cu ceva timp. 

Citește și: Dana Budeanu a reacționat, după ce s-a zvonit că se căsătorește: „Numa amețitele se mărită! Femeile adevărate...”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adrian Mutu  copil  mario mutu  scandal 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel