Flick și Denisa, imagini din luna de miere. Ce destinație au ales cei doi îndrăgostiți
Data publicării:
După ce, în urmă cu puţin timp, au avut parte de nunta mult visată, Flick și Denisa au plecat în luna de miere într-o locație de vis.

După ce, Flick și Denisa Hodișan, au spus cel mai important ”Da!” în fața lui Dumnezeu și au pășit împreună pe același drum, tinerii însurăței și-au făcut bagajele și au plecat în luna de miere, în Maldive.

Și cum cei doi își țin la curent fanii cu tot ce se întâmplă în viața lor, nu au putut să nu le arate și primele imagini din luna de miere, însoțite și de un mesaj, specific " Domnului Rimă": "Am stat departe separați La început, o vreme bună. Azi stăm departe, relaxați, Însă departe împreună", a scris Flick în dreptul fotografilor.

"Am ajuns! Suntem în Maldive și credeți-mă e mult mai frumos decât în fotografiile pe care le-am văzut până acum, pentru că am compania perfectă. E locul perfect pentru luna de miere, stăm la căsuțele de pe apă și suntem “păziți” de pui de rechin" , a scris Denisa.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

☀️☀️☀️☀️☀️ Am stat departe separați La început, o vreme bună. Azi stăm departe, relaxați, Însă departe împreună. #honeymoon @11denisahodisan11

A post shared by Flick_DomnulRima (@flick_domnulrima) on

Nici reacțiile faniilor nu au întârziat să apară

Internauții le-au transmis cele mai călduroase urări : "Sunteți minunați! O "lună" de miere frumoasă Bucurați-vă și distrați-vă la maxim Felicitări! " , au fost câteva dintre mesaje.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: denisa  flick  luna de miere  Maldive 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel