Florin Condurățeanu, cel mai mare regret al jurnalistului: „Oful meu era de scriitură de graniță, de proză”
Data actualizării:
Data publicării:
Florin Condurățeanu s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani din cauza unui stop cardio-respirator. Care a fost cel mai mare regret al lui?

Cumplita veste că Florin Condurățeanu s-a stins din viață a șocat pe toată lumea. Vedetele din România au rămas împietrite de durere și au transmis omagii în amintirea celebrului jurnalist. Chiar dacă nu dădea semne de boală, Florin Condurățeanu a murit în brațele fiului său din cauza unui stop cardio-respirator. 


În urmă cu aproximativ o lună de zile, Florin Condurățeanu a oferit ultimul său interviu pentru EVZ. Acesta a vorbit despre cel mai mare regret al său, acela că nu a reușit să studieze ceea ce el a visat mereu și a fost nevoit să facă facultatea de Petrol și Gaze. 


„Fiecare om se naște cu un anume soi de stofă, de la mămica și de la Doamne-Doamne, cu aplecare spre ceva. Întotdeauna am simțit că am aplecarea spre scriitură, spre vorbire caldă și apropiată cu oamenii, însă destinul m-a îmbrâncit, nu m-au împins, să nu pot să nu dau examene la niște facultăți care erau nematematice la vremea aia”, a povestit Florin Condurățeanu la Dosare de Presă


Florin Condurățeanu a avut mereu dorința de a scrie, dar din cauza unor evenimente nefavorabile, acesta a absolvit o facultate de Petrol și Gaze. Cu toate acestea, nu a renunțat la visul său, iar după finalizarea studiilor a dat probe la Scânteia Tineretului și a făcut ceea ce și-a dorit mereu. 


„Tata a primit o condamnare de patru ani, a făcut doi ani că a venit anul 1964, nu s-a mai întors la Institutul de Medicină Legală (…) Tata plângea că mi-au nenorocit dosarul și așa a și fost. Eu la vestitul Liceu Mihai Viteazul de la Foișorul de Foc, fără să fiu un tocilar, dar un tip iute la idei, sunt în cartea de onoare a liceului, am fost singurul din șapte clase care a luat diploma de onoare, care însemna 9 și 10 in clasa I până în a XI-a. Și numai 10 la bacalaureat pe care l-am dat la vreo 7 materii.


Aveam cât de cât somnul liniștit că era o lege că dacă ai această rară diplomă poți să intri la facultate fără examen de admitere. Mi-a picat în cap că se desființase legea și atunci norocul a fost că s-a dat un liber fără dosar pătat la facultățile tehnice, deși erau examene separate. Cei care veneau cu dosar curat dădeau cu două zile înainte.


Și am intrat la facultatea de Petrol și Gaze de la Dales, am terminat-o, am fost repartizat pe note mari. Am fost șeful de proiect complex la începuturile marelui combinat Midia-Năvodari. Eu eram înnebunit cu scrisul. Am dat diverse articole la Scânteia Tineretului, la Flacăra lui Păunescu. Am debutat la Scânteia Tineretului. Oful meu era de scriitură de graniță, de proză”, a dezvăluit regretatul jurnalist. 

 

Citește și: Oana Zamfir, în lacrimi după moartea lui Florin Condurățeanu: „Eu nu am avut tată, dar l-am avut pe Țuțu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: a murit  florin condurateanu  regret 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel