3 zodii ale căror dorințe devin realitate pe 26 noiembrie 2024
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...
Florin Dumitrescu a spus „adio” agitației din Capitală și a plecat la mare cu familia, pentru câteva zile, pentru a se bucura cât mai mult de timpul liber de care dispune în această perioadă. Îndrăgitul chef bucătar a sperat că pe plajele din Grecia va găsi exact ceea ce-și dorește, însă, spre dezamăgirea lui, liniștea de altădată a dispărut. Florin Dumitrescu s-a plâns chiar pe Instagram de gălăgia pe care trebuie să o accepte în vacanță, unde s-a dus pentru a se odihni și pentru a se reîntoarce acasă cu bateriile încărcate.
“Nu înțeleg, nu am înțeles și nu voi înțelege vreodată plăcerea de a sta pe plajă și să asculți muzică de club. Dincolo de faptul că poate nu apreciez eu muzica electro, dar nu îi văd sensul pe plajă. Bumţi bumți și nu te auzi om cu om.
Pe unde mai pui că e battle între dj și de la 2 plaje care pune mai tare și mai haoseală. Uuuu, baby, se vede că am îmbătrânit. Cam așa arată bătrânu’ care ar trage siguranța de la dj desk.
Cu toate scuzele de rigoare prietenilor mei dj, dar bah, băiatule, suntem pe plajă, nici valurile nu se aud”, a scris el pe Instastory.
Chiar dacă muncește în bucătărie încă din adolescență, iar în ziua de astăzi nu se mai vede făcând altceva, Florin Dumitrescu a vorbit recent despre boala cu care se confruntă de la o vârstă fragedă. Este vorba despre gastrită, spune celebrul bucătar chef, pe care a descoperit-o întâmplător și care i-a schimbat viața pentru o vreme, din acel punct.
„Eu, la 16 ani, nu mâncam. Avem 61–62 de kilograme, nu avem nicio treabă cu mâncarea, doar o găteam. La 16 ani, am descoperit pentru prima dată gastrita. În momentul în care gătești, stomacul tău funcționează, pentru că e păcălit de miros și crede el că mănâncă. Și macină, macină și nu mai ai foame, nu mai simți foamea și ai senzația că poți să o duci la nesfârșit. La 20 de ani am descoperit mâncarea și m-am îngrășat. Dacă mi-aș da un sfat, mi-aș da la 20 de ani și aș spune: mănâncă mai puțin, nu recupera ce nu ai mâncat”, a declarat Florin Dumitrescu la podcast-ul lui George Buhnici.
Nu doar din cauza pasiunii pentru bucătărie a avut de suferit, povestește Dumitrescu. Acesta a întâmpinat multe probleme și din cauza sportului pe care l-a practicat o vreme și care i-a cauzat probleme serioase de sănătate.
„Excesele se plătesc, indiferent ce fel de excese, chiar și sportul în exces se plătește. Eu până la 14 ani am fost sportiv de performanță și, crede-mă, am avut niște probleme foarte mari din cauza asta, pentru că mi-am turat corpul atât de mult încât am descoperit probleme. Am făcut polo, am fost portar la polo și am genunchii pilaf, pilaf de la antrenament, pentru că portarul trebuie să lucreze picioarele în apă. Noi în apă aveam bordură de beton pe care trebuia să o ținem deasupra capului 30 de secunde în serie, un minut pauză, iar 30 de secunde. Și, da, am probleme cu genunchii, picioarele, spatele”, a continuat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Florin Dumitrescu grecia nervos plaja
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...