Florin Piersic a împlinit 87 de ani. Marele actor își sărbătorește aniversarea pe scenă: „O pasăre rară în lumea asta”
Florin Piersic împlinește azi vârsta de 87 de ani. 

Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori din România. A fost supranumit Alain Delon de România și și-a dedicat întreaga viață scenei și publicului. 


A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (astăzi UNATC), promoția 1957 și a debutat pe scena Teatrului Național din București în același an, în pelicula ”Ciulinii Bărăganului”, iar, de atunci a jucat într-un număr impresionant de piese de teatru și filme.


A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. De asemenea,  a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler.

VEZI ȘI: Florin Piersic, mărturii emoționante despre cea care i-a dat viață: „Cea mai fără de pereche ființă”


Marele actor își sărbătorește ziua pe scenă, ca în fiecare an:


„ Vineri o să fim pe scenă, la Cluj. Îl aniversăm pe Florin, ca în majoritatea anilor.

Din cei 12 ani de colaborare, unul a fost plecat în Canada, și nu l-am sărbătorit pe scenă. În rest, aniversarea lui s-a petrecut întotdeauna pe una din scenele din țară, București, Cluj, Constanța sau Iași. Acum suntem la Cluj, la el acasă. Îl vom serba, iar pe 30 ianuarie îl vom serba și la București.”, a mărturisit Medeea Marinescu, pentru viva.ro.

Medeea Marinescu și Florin Piersic au legat o prietenie specială, în toți acești ani în care au împărțit scena.

„ Florin e o pasăre rară în lumea asta, e legătura noastră cu tot ce înseamnă victoria teatrului românesc. Și am avut ocazia, în anii aceștia în care am umblat enorm cu mașina, cu avionul, să aud poveștile lui Florin și întâlnirile lui cu cei mai mari oameni de teatru. Asta e o școală fantastică.”, a spus actrița.

„ Chiar mă gândeam, la un moment dat, și chiar nu vreau să îl concurez pe Florin Piersic, pentru că a lansat o carte, pe care am început să o citesc… Și vreau să spun că povestește foarte frumos de începuturile lui. Dar, cu siguranță, sunt ferm convinsă că, dacă voi atinge vârsta lui Florin, o să îmi aștern gândurile pe o hârtie. Eu le-am pus în niște sertărașe în minte.

Poveștile lui, întâmplările de prin lume, le-am pus într-un sertar. Ele sunt acolo și, la un moment dat, când va veni momentul, o să le scot și o să le pun pe o hârtie.”, a mai adăugat Medeea Marinescu.

VEZI ȘI: Florin Piersic, mesajul sfâșietor cu care a emoționat o țară întreagă: "Vă rog, nu tăiaţi la montaj. Nu o să-ţi placă ce îţi spun”

Dan Negru, mesaj emoționant de ziua maestrului Piersic

 


„Nu știu câți ani împlinește azi prietenul meu Florin, pentru că nu ne-am măsurat «călătoria» în stații. Avem multe povești împreună, dar azi, de ziua lui, mi-am amintit de un sfat pe care mi l-a dat nu demult. Când m-am transferat de la o televiziune la alta, Florin a fost unul din primii căruia i-am povestit despre intenția mea. Cred că vreo jumătate de oră i-am vorbit doar eu povestindu-i despre ofertă, despre formate, despre colegii noi și vechi. M-a ascultat și apoi mi-a spus doar atât: «Puștiule, urmează-ți sufletul, doar el știe drumul…»”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Maria Alexandru | Dată: 27 ian 2023, 18:16

Sursa foto: Radu Andrei Tudor, instagram

Scandal de proporții în TVR, după plecarea prezentatorului Radu Andrei Turdor: „Angajații sunt umiliți. E regim de teroare!”

Oana Roman și Mioara Roman. Sursa foto: Instagram Oana Roman

Mioara Roman, lecție pentru Oana Roman. Ce sfat i-a dat vedetei, în mijlocul despărțirii de Marius Elisei: „Nu am dreptul să fac asta"

Sursa foto: unsplash, autor Dayne Topkin

Cea mai norocoasă zi a săptămânii pentru fiecare semn zodiacal, în perioada 20 - 26 martie 2023

Camelia Pătrășcanu

Horoscop karmic, cu Camelia Pătrășcanu. Zodia care are parte de relații tensionate: „Pot apărea reproșuri”

Corina Chiriac. Sursa foto: captura video YouTube

File din poveștile de dragoste ale unei dive: Corina Chiriac. Ce spun despre ea, bărbații cu care s-a iubit: „Veniseră o sută de persoane la poartă”

Ramona Prodea, Jorge, captură video Youtube

Soția lui Jorge, de urgență la spital: „Suntem familia faultată. Să nu aveți impresia că viața noastră e roz”. Cu ce probleme se confruntă Ramona Prodea

Sursa foto: Delia Matache, Instagram

Delia și-a anulat vacanța pe utlima sută de metri. Artista a explicat toată situația: „Am zis că n-am chef de...”

Sursa foto: Mihai Voropchevici, captură foto

Ce personalitate ai, în funcţie de ziua de naştere. Mihai Voropchievici: "Cel născut pe 3 e unicul care îi atrage pe toți spre el"

Sursa foto: Mihai Voropchevici, captură TV/ Antena 3

Horoscop rune 20-26 martie 2023. Mihai Voropchievici, veste colosală pentru o zodie

Neti Sandu, captură video Pro TV

Horoscop, joi, 16 martie 2023, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile

Neti Sandu, captură video Pro TV

Horoscop, miercuri, 15 martie 2023, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile

Neti Sandu, captură video Pro TV

Horoscop săptămânal 20 – 26 martie 2023, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile