Horoscop, luni, 25, noiembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Florin Salam este unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România. Manelistul se bucură de ani buni de un succes imens, iar piesele sale sunt mereu în trending pe Youtube. Florin Salam spune că nu a fost un copil bogat, ba din contră, avea multe lipsuri, însă visa măreț. Florin Salam și-a dorit dintotdeauna să ajungă pe scenă și să cânte cu cei mai mari lăutari. Invitat în podcastul lui Damian Drăghici, manelistul a vorbit deschis despre copilărie.
„Cântam la clanța ușii, cu acordeonul, închideam ochii și trăiam momentul, ca și cum aș fi fost pe scenă.
Aceasta pe la 6-7 ani. Voiam să fiu prieten cu ei, cu lăutarii celebri, să dau mâna cu ei. Mare vorbă: legea atracției. De mic copil, am visat ceea ce am realizat în viață. Eu m-am chinuit foarte mult! Poate de multe ori m-am gândit să renunț la ce fac cel mai bine, dar probabil și răsplata … Pentru că, zic eu, chinul și durerea psihică n-au preț, și atunci, vine un fel de răsplată dumnezeiască.
De multe ori mă gândesc dacă am aflat cine sunt eu. Nu știu! Ce pot să-ți spun, cu siguranță, îmi cunosc sufletul și sunt un om care n-are face rău niciodată. Restul, nu știu dacă o să am timp să învăț să cine sunt.
Știu că sunt iubit de oameni, sunt și criticat, dar nu asta contează. Ceea ce știu cu adevărat despre mine e că am un suflet bun”, a spus Florin Salam.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copilărie florin salam manelist marele vis
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Daniela Simulescu a dezvăluit...