Fosta soție a lui Ion Dichiseanu, îngenuncheată de durere: „A murit în brațele Ioanei”
Data actualizării:
Data publicării:
Simona Florescu a făcut declarații cutremurătoare după moartea lui Ion Dichiseanu. 

Ion Dichiseanu a murit pe 20 mai, la Spitalul de Urgențe Florească din Capitală. De trei luni de zile regretatul actorul era internat în spital din cauza unei infecții care i-a cauzat o pneumonie bilaterală. 


Ion Dichiseanu și Simona Floresc au fost căsătoriți 22 de ani, iar în 2008 au decis să divorțeze. Chiar dacă au mers pe drumuri separate, cei doi au rămas în relații bune de dragul fiicei lor, Ioana. 


“A murit în bratele Ioanei, asa cum și-a dorit să se întâmple, să fie alături. A murit la ora 3, atunci s-a constatat decesul. Nu ne vine să credem, se simțea mai bine până ieri. Chiar făcusem demersuri să îl ducem în Turcia, făcusem analize… De ieri se simțea mai rău, s-a decompensat și după 4 luni în spital a murit”,a spus Simona Florescu, pentru FANATIK.


Ioana Dichiseanu avea o relație foarte specială cu tatăl ei. Aceasta s-a rugat timp de 3 luni de zile ca marele actor să ajungă cu bine acasă și s-a luptat foarte mult ca acesta să fie sănătos. 


“Am sperat până în ultimul moment, credeam că, totuși, se va recupera, dar organismul lui nu a mai avut putere să lupte.  Acum tot greu cade pe Ioana și pe Adi, cu toate formalitățile… Nu pot să spun cât suferim cu toții”,  a mărturisit fosta soție a lui Ion Dichiseanu.

 
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959. Ion Dichiseanu s-a născut la 20 octombrie 1933, la Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie în 1959. A avut o îndelungată activitate la Teatrul Nottara şi în cinematografie.

 

Fiica lui Ion Dichiseanu a dezvăluit care a fost ultima dorință a tatălui ei înainte de moarte


„Între Anastasia și tata este o legătură specială. Se iubesc, se înțeleg... În această poză, Anastasia împlinea trei anișori. Tata mi-a spus că își dorește să o țină de mânuță pe "primăvara sufletului său" în drum spre școală. În această seară la ora 22:00, dacă vreți să ne unim gândurile și rugăciunile pentru ca tata să vină curând și sănătos acasă și să i se îndeplinească dorința”, a scris fiica regretatului artist în urmă cu doar câteva zile pe Facebook. 

 

Citește și: Dramele care i-au marcat viața marelui actor Ion Dichiseanu: „Sufăr în tăcere. A trebuit să dansez, chiar dacă o aveam pe sora mea moartă acasă”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: fosta sotie  ion dichiseanu  Simona 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel