Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”
Înregistrat anul acesta în Sussex, în sudul Angliei, ''McCartney III'' se alătură altor două albume solo, ''McCartney'' şi ''McCartney II'', create de artist în perioade critice ale vieţii sale, în 1970 şi 1980, în momentele în care căuta o renaştere creativă.
''Îmi trăiam viaţa în izolare, la fermă, alături de familie şi mergeam zilnic la mine în studio. A trebuit să lucrez puţin la muzică de film şi acest lucru a dus la piesa de deschidere, iar când am terminat m-am întrebat ce voi face în continuare'', a dezvăluit McCartney.
Muzicianul şi-a îndreptat atenţia către fragmente muzicale pe care le-a creat de-a lungul anilor.
''În fiecare zi începeam să înregistrez cu instrumentul la care compusesem cântecul şi adăugam apoi, treptat, un nou strat; a fost foarte distractiv. A fost mai degrabă vorba despre crearea muzicii pentru propria persoană decât un anumit scop. Aşa că am făcut lucruri care îmi fac plăcere. Habar n-aveam că se va ajunge la un album'', a adăugat artistul britanic în vârstă de 78 de ani.
Cel mai recent album al lui Paul McCartney este ''Egypt Station'', lansat în 2018, cu care muzicianul a fost anul trecut în turneu, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: album artist muzician Paul McCartney
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...