Fostul soț al Simonei Halep, prima reacție după ce sportiva a fost acuzată oficial de dopaj: "Ea este singura care poate..."
Data publicării:
Fostul soț al Simonei Halep a făcut primele declarații, după ce sportiva a fost acuzată oficial de dopaj. 

Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj. Doi avocați de la Sports Resolutions au anunțat oficial faptul că românca este considerată a fi vinovată, în scandalul de dopaj, unde a fost testată pozitiv la Roxadustat, la US Open 2022. Acum, timp de 20 de zile, campioana are posibilitatea de a contesta această hotărâre, încercând, în continuarea, să-și dovedească nevinovăția. În cazul în care Simona Halep se hotărăște să accepte decizia luată și să recunoască ilegalitatea care s-a produs, atunci pedeapsa s-ar putea diminua și ea cu un an de zile. 

„Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoştinţă lui Halep. Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există şi această posibilitate, un acord de recunoaştere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancţiunea standard, la 3 ani,” a transmis Paul Ciucur, la TVR, potrivit sport.ro

Mai mult, Paul Ciucur vorbește și despre cele două variante valabile în cazul diminuării pedepsei. 

„Ar fi două variante: reducerea sancțiunii sau minimizarea pagubelor, reducerea pe cât posibil în funcție de anumiți pași, după cum spuneam, o eventuală recunoaștere. Fie marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată,” a adăugat Paul Ciucur.

Fostul soț al Simonei Halep, prima reacție după ce sportiva a fost acuzată oficial de dopaj

Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep, a avut o primă reacție, după ce tenismena a fost acuzată oficial de dopaj. 

"Oamenii au o strategie de apărare. Este un caz destul de complex. Are o echipă de avocaţi, ea este singura care poate să răzbată.", a spus Toni Iuruc, potrivit observatornews.ro.

Ce spune tatăl Simonei Halep

„Indiferent cum, şi 20 de ani să dea, noi suntem curaţi. Simona e curată 100%. Poate să dea şi 100 de ani suspendare. Noi suntem curaţi ca lacrima în faţa Domnului", a mărturisit Stere Halep pentru aceeași sursă menționată anterior.

Simona Halep ar fi consumat mâncare contaminată la US Open

„În mod normal, nu trebuie să-ți prepare cineva băuturile fără ca tu să știi. Cred că este posibilă și o contaminare, prin atingerea unui produs sau un altfel de mod. În Argentina, când am fost în 2017-2018, carnea a fost contaminată. Conținea deja produse de doping și ni s-a spus să evităm carnea de vită și de porc, deoarece conțin elemente care îți dau putere. Șansele sunt foarte mari să-și dovedească nevinovăția, pentru că Simona este o persoană onestă și deschisă. A spus tot timpul ce probleme are și eu cred în ea.

Nu știu dacă își va încheia cariera, totul ține și de ce spune instanța. N-am apucat să vorbesc cu ea, dar suntem în spatele ei și o susținem. De asemenea, nu ne putem opune la ceea ce spune Federația Internațională și vă mărturisesc că am fost notificați de Comisia Antidoping care ne-a spus să o avem în vedere pentru cazul de dopaj, dar să nu o suspendăm în acest moment”, a declarat Răzvan Itu, directorul general al Federației Române de Tenis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   dopaj  simona halep  toni iuruc 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel