''Free Guy'', cu Ryan Reynolds în rolul principal, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Data publicării:
Lungmetrajul ''Free Guy'', o comedie de acţiune plasată în universul jocurilor video, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american cu încasări de 28,4 milioane de dolari, potrivit datelor provizorii publicate de compania de specialitate Exhibitor Relations. 

Pelicula, care explorează graniţa fragilă dintre virtual şi real, aduce în prim-plan un antierou, interpretat de Ryan Reynolds, personaj secundar într-un joc video, care doreşte să preia controlul asupra propriului destin, dereglând mecanica foarte bine pusă la punct gândită de creatorii jocului.

 

 

Lungmetrajul horror ''Don't Breathe 2'', care spune povestea unui masacru pus la cale de un veteran nevăzător, se plasează pe cea de-a doua poziţie, cu 10,6 milioane de dolari încasări în primul weekend pe marile ecrane.

Pe cea de-a treia poziţie, se află filmul Disney de aventură ''Jungle Cruise'', care a obţinut 9 milioane de dolari de vineri până duminică. Inspirată dintr-una din atracţiile parcurilor tematice Disney, filmul vorbeşte despre aventurile lui Lily Houghton, interpretată de Emily Blunt, şi ale fratelui ei (Jack Whitehall) în pădurea amazoniană.

''Respect'', filmul biografic dedicat reginei muzicii soul, Aretha Franklin, a debutat pe cea de-a patra poziţie, cu încasări de 8,8 milioane de dolari, urmat în clasament de filmul cu super-eroi ''The Suicide Squad'', care a obţinut încasări în valoare de 7,8 milioane de dolari, notează Agerpres. 

 

Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

 

6 - ''Old'' (2,4 milioane de dolari)

7 - ''Black Widow'' (2 milioane de dolari)

8 - ''Stillwater'' (1,3 milioane de dolari)

9 - ''The Green Knight'' (1,2 milioane de dolari)

10 - ''Space Jam: A New Legacy '' (1,2 milioane de dolari).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: box-office  cinematografie  filme 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic - horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia care are foarte mult succes acum. Sunt într-o perioadă foarte prolifică

Adela Popescu/captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar

„Îmi venea să-l omor”. Adela Popescu, moment de cumpănă în căsnicia cu Radu Vâlcan: „Eu eram efectiv distrusă și el...”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia cu evoluție foarte frumoasă pe parte profesională

Dr. Mihail/ captură video TikTok

Băutura cu cei mai mulți antioxidanți. Scade mortalitatea cu 17%. Dr. Mihail Pautov: „În plus, are zero calorii”




pixel