Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Regele Charles al III-lea a depus pe sicriul mamei sale un bilet scris de mână / VIDEO
Data publicării:
Regele Charles al III-lea i-a adus luni un omagiu regretatei sale mame, regina Elisabeta a II-a, depunând un bilet scris de mână deasupra sicriului suveranei cu mesajul: "În memoria iubitoare şi devotată, Charles R"

Biletul se afla în interiorul unei coroane de flori colorate realizate pentru suverană care conţinea, la cererea regelui Charles, potrivit Palatului Buckingham, rozmarin, stejar englezesc şi mirt, care fuseseră tăiate dintr-o plantă crescută din mirt folosită în buchetul de nuntă al reginei Elisabeta, notează Agerpres.

La coroană au fost adăugate flori galbene, roz, vişinii şi albe tăiate din grădinile reşedinţelor regale.

Membrii ai familiilor regale şi şefi de stat din întreaga lume s-au adunat la Abaţia Westminster din Londra luni dimineaţa pentru a asista la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, care a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani

Sicriul se îndreaptă către Castelul Windsor cu un vehicul funerar


Sicriul cu rămăşiţele reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii este transportat pe un dric de la Arcul Wellington din Hyde Park din Londra la Castelul Windsor, informează EFE.

 

Înaintea acestui ultim drum spre Castelul Windsor, sicriul, montat pe un afet de tun tras cu ajutorul unor frânghii de marinari din Royal Navy, a străbătut în procesiune străzile din centrul capitalei britanice până la Arcul Wellington, urmat de regele Charles al III-lea, prinţul William de Wales şi alţi membri ai familiei regale. Peste 3.000 de soldaţi au defilat în cortegiul funerar după ceremonia religioasă care a avut loc la Abaţia Westminster în faţa a sute de demnitari din toată lumea.

 

În jurul orei locale 15:00 (14:00 GMT), sicriul reginei Elisabetei a II-a, care a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani, după mai bine de şapte decenii de domnie, urmează să ajungă la Castelul Windsor, la aproximativ 35 de kilometri vest de Londra.

Acolo, cortegiul va parcurge pe jos cei aproape cinci kilometri de pe Long Walk, aleea care duce la reşedinţa regală în care suverana îşi petrecea cea mai mare parte din timp.

La ora locală 16:00 (15:00 GMT), va avea loc o ceremonie religioasă la Capela St George din castel, un loc obişnuit pentru botezuri, nunţi şi înmormântări regale.

La ora locală 19:30 (18:30 GMT), regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată alături de prinţul Philip în cripta capelei

Youtube video image


Numeroşi britanici, adunaţi în parcuri şi pieţe pentru a-şi lua adio de la suverană

În sălile de aşteptare din aeroporturi, în parcuri, pub-uri şi pieţe, numeroase persoane s-au adunat luni în faţa ecranelor montate în Marea Britanie pentru a urmări funeraliile de stat ale reginei Elisabetei a II-a, relatează Reuters.

 

Pe străzile de obicei aglomerate s-a aşternut tăcerea pe măsură de tineri şi vârstnici s-au adunat în oraşe, sate şi localităţi din ţară pentru a urmări transmisiunea în direct a ceremoniei desfăşurate la Abaţia Westminster din Londra în cadrul funeraliilor suveranei britanice.

 


Sute de oameni au urmărit funeraliile în Catedrala din Manchester, în timp ce la Birmingham, oamenii s-au adăpostit de ploaie sub copertine în Centenary Square din oraş.

În faţa primăriei din Belfast, oamenii s-au ridicat în picioare pentru a intona imnul naţional.

Pe aeroportul Gatwick, la sud de Londra, pasagerii au urmărit funeraliile pe ecrane în sălile de aşteptare, notează Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului:   regele charles  regina elisabeta 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel