Gérard Depardieu, inculpat pentru viol. Actorul francez neagă acuzațiile
Data publicării:
Actorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 72 de ani, a fost inculpat la data de 16 decembrie pentru "viol" şi "agresiune sexuală", pe care le-ar fi comis în vara anului 2018 asupra unei tinere actriţe, fapte respinse de actor, a declarat marţi pentru AFP o sursă apropiată dosarului, informaţie confirmată şi de o sursă judiciară.

Reclamanta, care a denunţat la sfârşitul lunii august 2018 că a fost violată de două ori la domiciliul din Paris al actorului cu câteva zile înainte, a obţinut în vara anului 2020 ca această anchetă, clasată iniţial de parchetul din Paris, să fie încredinţată unui judecător de instrucţie.

Avocatul actorului, Hervé Témime, contactat de AFP, "a deplâns faptul că aceste informaţii au fost făcute publice".

Gérard Depardieu, care a rămas în libertate, fără control judiciar, "contestă în totalitate faptele pentru care este acuzat", a spus avocatul său.

Tânăra actriţă în vârstă de circa 20 de ani a depus iniţial o plângere la sfârşitul lunii august 2018.

Ea l-a acuzat pe actor de viol şi agresiuni sexuale, fapte care ar fi avut loc la domiciliul parizian al vedetei, un hotel privat din arondismentul 6, la datele de 7 şi 13 august 2018, notează Agerpres.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, actorul este un prieten al familiei victimei. "Nu a fost absolut nimic legat de profesie în aceste fapte", a spus sursa, în timp ce presa a menţionat o repetiţie pentru o piesă de teatru.

Contactată de AFP, avocata reclamantei, Elodie Tuaillon-Hibon, a cerut "să fie respectate intimitatea şi viaţa privată a clientei sale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: International
Tagurile articolului: gerard depardieu  inculpat  viol 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Camelia Pătrășcanu. Captură video: YouTube/Canal 33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie în perioada următoare

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: Instagram/smiley_omul

Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori


Tata sau mama? Cine transmite inteligența copilului?

Întrebarea dacă inteligența este transmisă a fost...



pixel