„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Gabriela Cristea a ajuns de urgență la spital, după ce corpul acesteia a cedat. Fanii vedetei s-au îngrijorat după ultima poză postată de aceasta pe rețelele de socializare, unde apare întinsă pe un pat de spital, cu o perfuzie în mână. Prezentatoarea TV dă însă asigurări asupra faptul că, de acum încolo, va fi mult mai responsabilă, în ceea ce privește starea sa de sănătate și nu o va mai neglija.
"Când orice e mai important decât tine, corpul cedează. Am citit acest slogan, în timp ce o perfuzie curgea picătură cu picătură și mi-am propus să îl urmez; sănătatea ca stil de viață.", a fost mesajul transmis de Gabriela Cristea pe Instagram.
Gabriela Cristea a prezentat o ediție specială de Paște, acolo unde prezenți au fost și soțul, dar și cele două fiice ale lor. Vedeta a povestit că a trecut prin momente tensionate și mult stres din cauza faptului că una dintre fetițele ei s-a simțit rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Se pare că micuța a avut febră și a făcut o indigestie destul de gravă, iar fără să stea prea mult pe gânduri, Gabriela și Tavi au mers cu ea de urgență la spital.
Din fericire, nu au existat probleme grave, iar medicii au reușit să o pună pe micuță pe picioare. De asemenea, Iris nu are interdicții, motiv pentru care se poate bucura de toate bunătățile de pe masa de sărbători.
„Noi suntem niște părinți extremi de responsabili și la fiecare Paște și Crăciun trebuie să ajungem cu una dintre ele la spital.
De data asta s-a întâmplat cu Iris, care a avut febra și a făcut o indigestie un pic mai gravă. Acum de abia are voie să mănânce și ar mânca orice”, a dezvăluit Gabriela Cristea în cadrul emisiunii pe care o prezintă.
Citește și: Tavi Clonda, despre certurile cu Gabriela Cristea: Ne închidem în noi, nu mai comunicăm
Gabriela Cristea, despre lupta cu kilogramele în plus. Vedeta este DISPERATĂ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: de urgenta Gabriela Cristea probleme de sanatate spital
Consumul de apă, un gest atât...