Gabriela Cristea nu s-a oprit la cozonaci. Vedeta vinde și zacuscă. Cât costă un borcan
Data publicării:
Gabriela Cristea s-a apucat serios de gătit fel de fel de preparate tradiționale, dezvoltându-și propria afacere.

Dacă acum câteva zile, Gabriela Cristea anunța fericită faptul că deschide un nou business, unde să-și vândă proprii cozonaci, acum vedeta a venit cu o nouă veste pentru fanii săi. Astfel, se pare că cei din comunitatea celebrei prezentatoare vor putea degusta și zacusca pe care aceasta o are în propria cămară. Gabriela Cristea spune că ea va prepara toate aceste delicatese pe care a învățat și să le facă la rândul său de la mama sau soacra sa. 

„Sunt produse pe care eu le fac și pe care cu siguranță le-ați mai văzut la mine. O să vi le arăt pe cele pe care le am acasă, dar pentru voi am pregătit altele cu deschis și cu etichete speciale. Haide să trecem la degustat. 

Am prăjit niște pâine pentru a putea să degustăm, chiar dacă e seară și eu de obicei nu mai mănânc, acum fac o excepție. Prima dată începem cu zacusca aceea clasică, cea cu vinete multe și ardei mulți. Să vă povestesc despre arome. Este sărată exact cât trebuie, are ulei exact cât trebuie, ca să nu rămână deasupra. Gustul este extrem de echilibrat.

Zacusca cu fasole stă la loc de cinste. Ce bine miroase! Zacusca cu fasole este o rețetă pe care am preluat-o de la soacra mea. În Ardeal se face această zacuscă, iar mie îmi place în mod deosebit, pentru că fasolea în zacuscă face ca aceasta să fie mai păstoasă, mai delicată. Îmi vine să mănânc tot borcanul odată.”, le-a povestit vedeta fanilor săi.

Citește și: Este păcat să folosești rețelele de socializare în post? Părintele Vasile Ioana, greșelile pe care trebuie să le eviți în această perioadă

Cât costă un borcan de zacuscă făcută de Gabriela Cristea

Așadar, ne-am uitat pe site-ul oficial al vedetei, pentru a afla și care sunt prețurile acestor produse și pentru a vă aduce și vouă la cunoștință aceste lucruri. Se pare, astfel, că un borcan de zacuscă clasică, adică cea cu vinete și legume, se poate achiziționa contra sumei de 33,5 lei, în timp ce cea de fasole, dar și preferata vedetei, după cum spunea chiar ea, poate fi cumpărată tot pentru aceeași sumă.

Vedeta nu se oprește la preparatele tradiționale, ci le oferă fanilor spre degustare și dulceață de ardei iute sau de portocale, ambele puțin peste 26 de lei. 

Citește și: Andreea Tonciu, enervată la culme de Zanni. Care este motivul pentru care nu-l suportă: „Îmi vine să sparg televizorul. O să-i zic niște vorbe”

La ce preț se pot cumpăra cozonacii Gabrielei Cristea

Când vine vorba despre cozonaci, Gabriela Cristea le propune fanilor săi 6 sortimente extrem de apetisante, iar cel mai ieftin produs pornește de la prețul de 85 de lei. Astfel, cel mai scump, cu fistic, poate fi cumpărat contra sumei de 140 de lei, ceva mai piperat decât prima opțiune. 

„Abia aștept să fac pe bandă rulantă. Prima dată venim doar cu cele 6 categorii, cozonac cu ciocolată și cu cremă gianduia și nuci. Avem aceeași variantă și pe babka. Avem cozonac cu fistic și babka cu fistic. Încă una, care mie mi se pare câștigătoare, cozonacul cu piure de măr și nuci și cremă de caramel sărat, nu ați mâncat așa ceva.”, a mai dezvăluit ea în trecut.

Citește și: Afecțiunea rară de care suferă Jador. Artistul a mărturisit abia acum: „Fac parte din 0,01% dintre persoanele de pe glob cu problema asta. Îți vine să plângi pur și simplu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel