Gabriela Cristea și Tavi Clonda, clipe de panică în vacanța din Grecia: „Ne-a luat inima”. Cei doi sunt în mijlocul țării cuprinse de incendii
Data actualizării:
Data publicării:
Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt în Grecia, în inima țării unde au loc cele mai agresive incendii din Europa. Care este situația acestora, având în vedere evenimentele care se întâmplă în jurul lor.

Gabriela Cristea este una dintre cele mai faimoase și iubite vedete din țara noastră. După o perioadă intensă de muncă, plină de numeroase proiecte, adorata prezentatoare TV a decis să se bucure de o vacanță minunată pe litoralul grecesc, în compania familiei sale. Cu toate că Grecia a fost recent afectată de incendiile devastatoare de vegetație, fanii Gabrielei Cristea și ai soțului ei, Tavi Clonda, au fost profund îngrijorați pentru starea lor.

Însă, pentru a liniști toate emoțiile și îngrijorările, vedeta a decis să lămurească situația direct pe conturile sale de socializare și să transmită un mesaj celor care o urmăresc.

Gabriela Cristea este foarte activă pe rețelele de socializare, unde se bucură de o comunitate numeroasă. Împărtășește cu bucurie momentele frumoase din viața sa, dar și cele mai dificile experiențe. De această dată, prezentatoarea TV a dorit să informeze pe toți cei îngrijorați că se află în vacanță pe litoralul grecesc alături de familia sa.

Este într-un loc sigur

Fanii au exprimat imediat preocuparea lor, dat fiind că mai multe zone din Grecia sunt afectate de incendiile puternice de vegetație, care provoacă pagube serioase. Cu toate acestea, Gabriela Cristea i-a asigurat pe toți urmăritorii săi că stațiunea în care au ales să-și petreacă concediul nu a fost afectată de incendii și că se află într-o zonă complet sigură.

„Voiam să vorbim despre focul din Grecia. Dacă vă uitați la știri, vedeți că sunt din ce în ce mai multe știri despre faptul că sunt diverse avertizări pentru Grecia în ceea ce privește focul.

Sunt multe zone în care, din păcate, sunt incendii foarte grave. Asta se petrece an de an în Grecia și, în general, zona de sud este foarte afectată și insulele.
(...) Au fost multe mesaje primite din partea voastră și foarte mulți dintre voi care îmi spuneau: ”Sunteți în vacanță acolo și arde Grecia”. Într-adevăr, sunt multe zone, dar și zone în care situația este foarte bună, nu sunt incendii, slavă Domnului. (...) Din fericire, în locul unde suntem noi totul e sigur. Ieri am intrat pe autostradă, pentru că am fost la o plajă și am văzut mai multe mașini de pompieri care mergeau spre o locație, vă dați seama că ne-a luat un pic inima. Tocmai asta m-a și determinat să fac videoul ăsta, pentru că primesc multe mesaje din partea voastră și parcă atunci m-am trezit un pic la realitate. (...) Focul pare că a ajuns și într-o zonă mângâiată de Dumnezeu, cum s-ar spune, pentru că cel mai apropiat punct de unde suntem noi și care pare să aibă o avertizare de grad 4 este muntele Athos, sper ca și acolo situația să se liniștească.
(...) La noi totul este bine, este foarte cald, astăzi bate vântul, dar nu suntem într-o zonă în care am putea avea probleme, ne continuăm vacanța”, a explicat Gabriela Cristea pe rețelele de socializare.

Vezi și: Ce venituri mai are Tavi Clonda, pe lângă muzică: „Dacă câștigi din mai multe părți...”. Câți bani cere pentru un eveniment privat

Vezi și: Gabriela Cristea, reacție după ce fanii au pus o la zid. De ce a chemat vedeta poliția: „Mi-ați spus că sunt o mahalagioaică”

Vezi și: Tavi Clonda, rețetă specială de lipie cu ou. E ideală pentru mic dejun sau brunch: „Arată senzație și miroase perfect”

Vezi și: Tavi Clonda dă cărțile pe față. A dezvăluit cine e șeful în casă: „Dictează până la un moment dat”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: Gabriela Cristea  grecia  incendii  Tavi Clonda 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel