Gabriela Prisăcariu, victima depresiei, după ce a născut: "Plângeam când nu mă vedea nimeni"
Gabriela Prisăcariu a recunoscut că s-a confruntat cu depresia, după ce a născut. 

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizul românesc. În luna septembrie a anului 2021, cei doi au devenit părinți, pentru prima dată. Modelul a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, pe nume, Tiago. Soția prezentatorul TV a recunoscut că s-a confruntat cu depresia, după naștere. 

Gabriela Prisăcariu, victima depresiei, după ce a născut

Recent, soția lui Dani Oțil și-a deschis sufletul și a vorbit despre depresia cu care s-a confruntat, după ce l-a adus pe lume pe băiețelul său, Tiago. Frumoasa blondină a mărturisit că, deși trecea prin momente cumplite, a preferat să nu spună la nimeni și să plângă pe ascuns. 

„Mi-am dat seama atunci doar că nu voiam să accept. M-am crezut puternică așa că nu am spus nimănui. Plângeam când nu mă vedea nimeni. Acum, când mă gândesc la perioada aia îmi dau seama că, da, a fost o depresie. Atunci nu am vrut să o accept, dar da a fost. Singură am reușit să trec peste pentru că în fața celorlalți oameni eram la fel, încercam să fiu ok'., a mărturisit Gabriela Prisăcariu pentru Ego.ro.

Gabriela Prisăcariu neagă că ar fi folosit o mamă surogat

De-a lungul sarcinii, Gabriela Prisăcariu a reușit să-și păstreze formele de model. Acest lucru a iscat mult controverse, iar cei din jur au acuzat-o pe blondină că a apleat la o mamă surogat. Soția lui Dani Oțil a negat vehement aceste zvonuri. 

„Nu am fost mamă surogat. L-am purtat aici în burtică și au fost și 20 de kilograme în plus. Deci sigur-sigur a fost la mine. Văd și eu că seamănă cu Dani, este leit el, mai ales când se încruntă, este Dani din cap până în picioare. Dar Dani este un bărbat frumos, deci nu am de ce să mă supăr. Sunt mândră că a ieșit și că seamănă cu el. Nu știu de ce nimeni nu mă crede, dar au fost 20 de kilograme. Medicul meu tot timpul, la fiecare control, îmi zicea să mă opresc pentru că erau prea multe. După un număr de kilograme poți să faci complicații. Ce-i drept am și știut să le ascund bine, adică nu m-am îmbrăcat mulat, am știut să le ascund. Am scăpat repede de ele, din prima lună, pentru că m-am stresat extrem de tare. Probabil a fost și o depresie acolo, pe care nu am vrut să o accept, și atunci kilogramele s-au topit', a mai povestit soția lui Dani Oțil pentru EGO.ro

Gabriela Prisăcariu, pe punctul de a se despărți de Dani Oțil

Chiar dacă acum formează unul dintre cele mai închegate cupluri din lumea mondenă, în trecut, Gabriela Prisăcariu povestește cum era pe punctul de a pune punct relației cu matinalul de la Antena 1. Aceasta își amintește cum prima vacanță a doi a fost un real eșec, iar ea era pe punctul de a-i spune complet „adio” tatălui copilului său. 

„Prima noastră vacanță în doi nu a fost una reușită. Și acum îi zic că dacă nu eram atât de departe noi nu am mai fi fost astăzi împreună, pentru că mi-aș fi dorit să mă întorc și să plec de acolo. Dar uită-ne că suntem împreună”, a dezvăluit Gabriela Prisăcariu, pentru sursa citată mai sus. 

Citește și: Videoclipul cu care Gabriela Prisăcariu a stârnit revoltă în mediul online: „Păcat că se promovează astfel de modele. Asta nu e frumusețe”

 

Data: 20 apr 2023, 15:40
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   depresie  Gabriela Prisacariu 


DC Media Group Audience

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...