Babasha tună și fulgeră, după imaginile indecente cu el care au apărut pe internet. Artistul o amenință pe tânăra care a făcut videoclipul public: „Să te pregăteşti de ce este mai rău”
Gabriela Cristea și Tavi Clonda trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 10 ani, iar în 2015 au ales să se și căsătorească. Cei doi au împreună două fetițe adorabile, Victoria și Iris, pe care le cresc cum știu ei mai frumos. Prezentatoarea de la Antena Stars este foarte activă pe rețelele sociale, acolo unde se bucură de o comunitate impresionantă de urmăritori. Ea își ține tot timpul fanii la curent cu ce se întâmplă în viața ei, așa cum a făcut-o și de această dată.
Gabriela Cristea a povestit în mediul online că soțul ei i-a umblat în telefon în timp ce dormea. Cu toate aceste, intenția artistului nu a fost de a o verifica pe soția sa, ci de a-i opri alarma pentru a se putea odihni. Acesta și-a dorit să-i facă o bucurie soției sale și să le facă el pachețelul fetițelor, să le facă codițe și să le ducă la grădiniță. Ulterior, a rezolvat și alte treburi pe care soția sa le avea de făcut.
„Hai să vi-l pârăsc pe soț. Domnul Tavi Clonda, soțul meu, cu care în curând fac 9 ani de căsătorie oficială, mi-a umblat în telefon. În mod normal eu mă trezesc la 6 jumătate, așa cum fac de obicei, să mă duc să duc fetele la grădiniță. Numai că astăzi m-am trezit la ora 9. Nu, stați liniștiți. Fetele erau duse la grădiniță și la școală, făcute pachețelele, împletite codițele, îmbrăcate, aranjate.
Ce credeți că a făcut domnul Tavi? De dimineață și-a dat el seama că am deja câteva luni bune de când mă trezesc la 6 și jumătate și seara mă culc după ora 12:00. Adică un efort fizic foarte mare, iar în timpul în care sunt trează muncesc. Așa cum muncește și el acum, chiar dacă pare că se uită pe telefon, să știți că el muncește la ora asta. Și s-a gândit el să-mi facă mie o bucurie și să ducă el fetele la grădiniță. Da, și a umblat în telefon ca să-mi închidă alarma, să nu sune și să afle dacă am vreo întâlnire sau vreo ceva în dimineața asta. S-a ocupat el de tot. Așa soț?! Efectiv, m-a lăsat să dorm cât am simțit eu nevoia și aveam nevoie”, a mărturisit Gabriela Cristea, într-un videoclip publicat pe contul său personal de Facebook.
Te-ar putea interesa și: Bursucu, la un pas de moarte după un accident petrecut în sala de dans: „A început să aibă convulsii. Medicii ne-au spus că nu o să mai trăiască”
Prezentatoarea de la Antena Stars a fost impresionată de gestul făcut de soțul ei. Ea a recunoscut că nu s-a mai odihnit atât de mult din copilărie și că cele 9 ore de somn au ajutat-o să se refacă.
„Așa că după ce m-am trezit la ora 9 un pic speriată, pentru că vă dați seama, la ora 9 nu m-am mai trezit de când eram eu mică, cum s-ar spune, m-am trezit și am zis: «Aveam nu știu ce», și el îmi spune așa liniștitor: «E rezolvată și aia». Și da, rezolvase toate problemele și m-a lăsat să mă odihnesc pentru că am dormit 9 ore. Cred că eram copil când am dormit ultima oară 9 ore. Într-adevăr, m-am refăcut”, a spus Gabriela Cristea, într-un videoclip publicat pe contul său personal de Facebook.
Te-ar putea interesa și: Ce sacrificii a fost nevoită să facă Gabriela Cristea pentru familia sa: „Mă gândeam așa cât de nedreaptă este viața”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu, astrolog DC...