Gala premiilor Oscar va avea în acest an un prezentator, pentru prima dată după ediţia din 2018
Data publicării:
Gala premiilor Oscar din acest an va avea un prezentator, pentru prima dată după ediţia din 2018 a acestei ceremonii organizate de Academia de film americană

Anunţul potrivit căruia premiile Oscar vor avea din nou un maestru de ceremonii a fost făcut marţi la un eveniment organizat de Televison Critics Association (TCA) de către televiziunea ABC, postul care transmite anual această gală.

Ultima oară când gala premiilor Oscar a avut un prezentator a fost la ediţia din 2018, când maestrul de ceremonii a fost Jimmy Kimmel, care găzduise şi gala din 2017.

Însă în 2019, lucrurile s-au complicat. Kevin Hart a fost anunţat prezentator în acel an, însă 48 de ore mai târziu celebrul actor de comedie a fost nevoit să refuze rolul de prezentator după o polemică apărută pe reţelele de socializare legată de o serie de mesaje cu conţinut homofob pe care artistul le postase pe Twitter între 2009 şi 2011.

După renunţarea lui Kevin Hart, Academia de film americană (AMPAS) i-a căutat fără succes un înlocuitor şi, până la urmă, a decis ca ceremonia din 2019 să fie prima după anul 1989 care să nu aibă un prezentator.

Nici galele premiilor Oscar din 2020 şi 2021 nu au avut un maestru de ceremonii.

Premiile Oscar s-au confruntat cu o puternică scădere a cotei de audienţă în ultimii ani, iar ediţia din 2021 a fost cea mai puţin urmărită de la înfiinţarea acestei ceremonii.

Cea de-a 94-a ediţie a galei de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie la Dolby Theatre din Los Angeles, iar nominalizările la mult râvnitele trofee vor fi anunţate pe 8 februarie, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: oscar  prezentator 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel