Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
Vestea că mariajul Andreei Bălan cu George Burcea a ajuns la final a șocat lumea showbiz-ului. Cei doi au anunțat că se desprat la doar câteva luni de la nuntă, iar asta a lăsat pe toată lumea cu gura căscată, mai ales că au împreună și două fetițe minunate, pe Ella și Clara.
A trecut mai bine de un an de când și-au spus adio, dar cei doi abia acum au reușit să ajungă la sentimente mai bune. Au făcut pace de dragul celor două fetițe pe care le au și George Burcea spune că artista îi permite abia acum să își vadă fetițele la final de săptămână. Actorul le poate lua pe Ella și Clara în weekend, iar asta i-a adus foarte mare bucurie.
„A fost foarte greu. Nu mi-am dorit divorțul. Am încercat să îmi adun toată energia și efortul psihic ca atunci când o să îmi formez o familie să fiu 100% acolo și am fost. Dar ce crezi, lucrul ăsta nu s-a putut 100% după acel moment.
Când nu au mai funcționat lucrurile, am plecat, indiferent de cancanuri și alte lucruri. Nu doresc să vorbesc despre ele.
Am doi copii minunați, două fetițe sănătoase și este important ca atât ea, cât și eu să ne vedem de interesele copiilor că asta este cel mai important acum în relația noastră.
Slavă cerului, de două luni mi se permite să iau fetițele în fiecare weekend la mine, în apartament unde stau. Le iau de la grădiniță și le aduc acasă duminică seara”, a declarat George Burcea în emisiunea „În oglindă”.
George Burcea a mai spus că s-a simțit abandonat după divorț și singura persoană care i-a fost alături a fost nașul de botez al fiicei lui, Clara. Actorul și-ar fi dorit enorm ca lucrurile să funcționeze și să nu se ajungă la divorț.
„Da, m-am simțit abandonat și primul moment a fost cu declarațiile tatălui meu. Când a ieșit public să declare lucruri despre mine, atunci m-am simțit singur împotriva tuturor.
Îmi doream să fie alături cineva și, în afară de nașul copilului cel mic, nu a fost nimeni alături de mine.
Cu siguranță, când m-am înhămat la căsătorie, când am decis să avem copiii, nu m-am gândit că urma să facem acest pas și a venit pe fondul problemelor din trecut.
Totuși, nimeni nu este vinovat pentru greșelile pe care eu, ca om matur, le iau. Nu îmi doresc să pun problemele mele în cârca părinților, că e păcat”, a continuat George Burcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Balan divort George Burcea
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...