George Burcea îi dă replica Andreei Bălan, după noile acuzații aduse: „Cum poate să mintă în halul ăsta?”
Data publicării:
George Burcea a intervenit în scandalul izbucnit cu fosta soție, oferindu-i replica Andreei Bălan

Scandalul dintre George Burcea și Andreea Bălan pare a fi departe de a se încheia. Chiar dacă au trecut mai bine de 3 ani de când cei doi au ales să meargă pe drumuri separate, se pare că războiul dintre aceștia continuă. Totul a început de la serie de declarații făcute de artistă în presă, unde îi aducea noi acuzații tatălui fetițelor sale, care nu ar fi vrut să-și mai viziteze fetițele, ba chiar nu le-ar fi plătit nici pensia alimentară. În acest sens, actorul îi dă replica solistei și spune că aceasta minte, iar realitatea este alta.

„Of, Doamne! Chiar nu mai pot… Sunt 3 ani și jumătate de când acest coșmar nu se mai termină. (…) Am cerut ordonanță președințială pentru că nu puteam lua sub nicio formă legătura cu fetițele mele pe perioada cât eu am fost plecat în State. Mama lor mi-a spus că se bucură că plec și speră că rămân acolo pentru că fetițele sunt mici și speră ca ele să uite de tot de mine. Ce mamă își dorește așa o soartă pentru fiicele sale? De ce copiii aceștia să nu aibă dreptul la tată în viața lor? Spune că am stat 4 luni în America și de când am venit nu am vrut să respect programul și să le văd. Am stat aproximativ 3 luni în New York, am venit acasă pentru o lună și am petrecut tot timpul cu fetele, apoi am plecat alte 3 luni în Los Angeles. Unul dintre motivele pentru care am venit înapoi în țară sunt copiii mei. Urmează să petrecem toată luna iulie împreună.”, a scris George Burcea pe rețelele de socializare.

Citește AICI declarațiile făcute de Andreea Bălan

George Burcea demontează declarații făcute de Andreea Bălan

Mai mult, artistul spune că a petrecut extrem de mult de timp cu fetele sale, când s-a întors în România, însă fetița cea mare l-ar fi avertizat să nu facă nimic public, pentru că, în caz contrar, artista ar fi foarte supărată.

„Le-am luat de la grădi, am fost în parc, la joacă, la rude, la terasa lor preferată, au învățat pentru prima dată să meargă pe bicicleta cu două roți, au petrecut timp cu Vivian și mai presus de orice au zâmbit. Credeți că toate astea se puteau întâmpla în câteva ore? Dar nu am postat nimic pentru că Ella m-a rugat. Mi-a spus: „Mami se va supra foc dacă vede că ne-am distrat cu tine și cu Vavi. Mai bine să rămână secretul nostru”. Un copil de 6 ani care își dorește să țină secrete pentru a nu fi mustrat?” a mai scris George Burcea pe Instagram.

Citește și: Ce spune Andreea Bălan despre a treia sarcină: „Pot să mai fac copii doar cu o mamă surogat”. Artista a făcut declarații neașteptate despre George Burcea

Ce spune actorul despre pensia alimentară

Cât despre pensia alimentară, acesta spune că a încercat să-i achite Andreei Bălan cei 500 de lei și pe timpul sejurului său din America, însă vedeta nu a acceptat. De asemenea, suma modică nu a fost stabilită de el, așa cum se vehiculează, ci de instanță, conform veniturilor sale, încheie George Burcea.

„Spune că nu am plătit pensia alimentară de 4 luni. Cum poate să mintă în halul ăsta? Ea știe că pensia este plătită la zi. Dar crede că poate să „demonstreze” minciuna. De ce? Deoarece am fost plecat în America am avut probleme cu cardul. Am rugat-o să îmi trimită cont de Western și a spus că ea nu are timp să se deplaseze să ia banii. Am făcut tot posibilul să plătesc, rugând un prieten să facă transferul de pe contul lui. Ține una cu „cei 500 RON” pe care eu i-aș fi stabilit singur. Oameni buni, credeți că într-un proces atât de mediatizat care ține de mai bine de 3 ani și care, apropo, încă nu s-a încheiat pot eu să decid ceva de capul meu? Judecătoria a decis în funcție de veniturile mele ca pensia alimentară să fie 595 RON. Da, ați auzit bine! Nu mi-e rușine să spun că veniturile mele nu sunt cele speculate în articole. Nu mi-e rușine să zic că nu am câștigat cât aș fi vrut în anii ăstia.

Cât va continua mama copiilor să își mai bată joc de faptul că situația mea financiară nu este la nivelul ei? A făcut asta pe tot parcursul relației, o face și acum.” a continuat George Burcea.

VEZI și: Andreea Bălan, singură în fața bolii. George Burcea nu ar fi fost alături de ea când a făcut stop-cardiac: „L-am iertat, dar a fost greu”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by GEORGE BURCEA (@george_burcea)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Balan  divort  George Burcea  pensie alimentara  scandal 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel