George Piștereanu, la un pas să devină polițist. A vrut să renunțe la actorie: „Văzând că nu iau niciun casting timp de patru ani... ”
Data actualizării:
Data publicării:
George Piștereanu este astăzi unul dintre cei mai aprieciați actori din tânăra generație. A cucerit deja marile ecrane și este și vedetă TV. Toate astea puteau fi doar un vis, dacă actorul ar fi renunțat la ceea ce iubește să facă. 

George Piștereanu a intrat în lumea artei prin muzică. A făcut liceul de muzică, iar o coincindență ciudată a făcut ca acesta să descopere cursurile de actorie. 


„Switch-ul s-a produs în momentul în care eram la corul de copii al Operei Române din București, unde eram vocea a treia, eu dorind să fac canto. Neștiind teorie muzicală, mi s-a sugerat să merg la actorie, pentru ca, ulterior, să mă transfer la canto. Mi-a plăcut atât de mult, încât am uitat că trebuia să mă transfer la canto și am rămas pe actorie”, a declarat George Piștereanu pentru Viva. 


Actorul spune că nu a început cu dreptul calea actoriei și chiar a fost la un pas să renunțe, după ce a încercat timp de 4 ani să obțină un rol. 

 


„De fel nu-mi place să pierd timpul, așadar, văzând că nu iau niciun casting timp de patru ani, cât am fost în Liceul de muzică, la secția Actorie, m-am gândit că poate nu este domeniul în care aș putea să activez și m-am dus spre a doua mea iubire – justiția. Sunt și un tip justițiar, așa că ar fi mers de minune”, a mai spus actorul pentru sursa citată. 

 

George Piștereanu joacă într-un film cu Samuel L. Jackson

George Piștereanu joacă în filmul ”The Asset”, în regia lui Martin Campbell, și are parte de câțiva colegi extrem de faimoși:Michael Keaton, Maggie Q și Samuel L. Jackson.


 
The Asset” spune povestea unui hacker care dă o spargere de milioane de dolari, păgubitul fiind  un lider mafiot. Hoțul trebuie acum să se transforme într-un luptător pentru a putea supraviețui. 


 George Piștereanu le-a povestit fanilor de pe Instagram cum a fost interacțiunea de pe platourile de filmare. 

De asemenea, actorul a vorbit, într-un interviu pentru PRO TV, despre cum a ajuns să joace în acest proiect și cum au decurs filmarile. 

”Vestea că am fost distribuit am primit-o cu aceeași emoție pe care o simt când primesc orice casting. Cu cât este mai important proiectul, cu atât mai bine, dar sentimentul este la fel. Putem spune că a fost o bucurie mai aparte deoarece știam că urmează să joc cu Samuel L. Jackson pe care îl îlntâlnisem anterior, prin 2012, în Franța. În film, am avut o scenă în care el mă elibera după ce mă capturase. Pentru mine a fost o bucurie și o onoare să joc alături de Samuel L Jackson. Era pe acolo și Maggie Q, urma să filmeze o scenă după mine. Niște oameni profesioniști, amabili, serviabili. Am același tip de relație și cu actorii români”, a declarat actorul pentru Pro TV. 

 

George Piștereanu face parte din generașia tânără de actori, dar cu un potențial fantastic. Actorul și-a făcut debutul în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”,  o dramă cinematografică din anul 2010 regizată de Florin Șerban după piesa omonimă de Andreea Vălean. Filmul a fost nominalizat pentru premiul Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2010 și a primit la aceeași ediție Marele Premiu al Juriului (Ursul de Argint).  Filmul a adus 54.000 de spectatori în cinematografe în anul 2010.

 


George Piștereanu joacă rolul lui Silviu, un tânăr condamnat pentru furt la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani. Cu câteva zile înainte de eliberarea sa, el ia cunoștință de revenirea mamei sale, care a găsit de lucru în Italia și intenționează să plece în acea țară și vrea să îl ia cu ea pe fratele mai mic al lui Silviu. El plănuiește să preîntâmpine acest lucru și în timpul pregătirilor face cunoștință cu tânăra asistentă socială și studentă la psihologie, Ana (Ada Condeescu), pe care el decide intempestiv să o răpească.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor  George Piștereanu  rol 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite




pixel