Gerard Depardieu, acuzat de violenţe sexuale. 13 femei susțin că au fost atinse într-o manieră nepotrivită
Data actualizării:
Data publicării:
Treisprezece femei îl acuză pe Gerard Depardieu de violenţe sexuale, potrivit presei internaționale.

Treisprezece femei îl acuză de violenţe sexuale pe actorul francez Gerard Depardieu, deja inculpat pentru suspiciunea de viol şi agresiuni sexuale asupra actriţei Charlotte Arnould, potrivit unui articol publicat de site-ul de ştiri Mediapart.

Contactat de AFP, Parchetul din Paris a anunţat miercuri că "nu a primit, până în această zi, nicio plângere nouă" şi a precizat că instrumentarea dosarului începută în iulie 2020, după plângerea depusă de Charlotte Arnould, continuă în această perioadă.

Starul francez, în vârstă de 74 de ani, "neagă în mod oficial toate acuzaţiile care ar putea intra sub incidenţa legii penale", au declarat pentru Mediapart reprezentanţii cabinetului de avocatură Temime, care îl apără în instanţă pe Gerard Depardieu. Contactaţi de AFP, reprezentanţii acestui cabinet nu au dorit să facă alte declaraţii pe această temă.

Într-un lung articol publicat marţi, Mediapart, un site independent de investigaţii jurnalistice, a raportat mărturiile făcute de 13 femei, care afirmă că "au avut de suferit din cauza unor gesturi sau cuvinte sexuale nepotrivite din partea celebrului actor, de o gravitate diferită, în timpul filmărilor de la 11 lungmetraje sau seriale lansate între 2004 şi 2022 sau în spaţii exterioare", precum şi relatările ale unor martori care au asistat la astfel de scene.

Femeile acuzatoare spun că au fost atinse într-o manieră nepotrivită, inclusiv în zone corporale intime, şi că au primit propuneri sexuale obscene, însoţite uneori de gemete insistente, se afirmă în articolul publicat de Mediapart.

"Faptele erau urmate, adeseori, de râsete pe platoul de filmare. Şi de aceeaşi frază, atunci când unele dintre femei se plângeau: 'Ei, haide, aşa este Gerard!'", conform aceluiaşi articol.

Starul din "Cyrano de Bergerac" este inculpat pentru "violuri" şi "agresiuni sexuale" din decembrie 2020 după acuzaţiile formulate de actriţa Charlotte Arnould, care afirmă că a fost violată în august 2018, de două ori, de actorul francez în locuinţa pariziană a acestuia, pe vremea când ea avea vârsta de 22 de ani.

Niciuna dintre femeile citate de Mediapart nu a depus plângere în instanţă, însă trei dintre ele şi-au prezentat mărturiile în faţa justiţiei, conform aceluiaşi site. Una dintre femei, care a făcut figuraţie în 2014 în filmul "Big House" (2015) regizat de Jean-Emmanuel Godart, şi-a trimis mărturia în instanţă în luna martie "pentru a o ajuta pe Charlotte Arnould"., notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Homepage
Tagurile articolului: acuzat  femei  gerard depardieu  violenta 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel