Andrei Rotaru, dezvăluiri șocante despre ce s-a întâmplat la Insula Iubirii: „Și-a dorit să îmi dăruiască un copil”
În ultima perioadă au apărut mai multe speculații legate de faptul că Aura Urziceanu s-ar afla într-un azil din străinătate. Până în prezent, aceste zvonuri nu au fost confirmate de artistă sau de cineva apropiat ei.
Potrivit informațiilor apărute, vocea de aur a jazz-ului românesc, s-ar afla într-un azil din Canada, bolnavă de Alzheimer. Gheorghe Turda susține că nu știe nimic despre situația în care s-ar afla Aura Urziceanu, însă, dacă zvonurile sunt adevărate, artistul susține că artista merită o bătrânețe respectabilă și liniștită.
„Nu cunosc situația ei, actuală, nu știu amănunte, dar mi-ar părea rău să știu că este într-un azil. Să știți, însă, că, deși românilor li se pare trist ca un artist să fie într-un azil, este, de fapt, uman, din punct de vedere al grijii față de om, de o mare valoare.
Când acești oameni nu mai sunt în putere, statul respectiv îi ajută prin a-i întreține la azil, câtă vreme mai au zile, îi țin în viață prin aceste mijloace. Și solistul Ion Lăceanu e la azil, aici, în țară. Nu avem însă de ce să fim triști, dacă, noi, artiștii, ajungem la un cămin de bătrâni.
Ne-am cam obișnuit să fim în centrul lumii, în centrul atenției. Și săracul Gică Petrescu, solistul de romanțe, până a murit voia să mai cânte', a mai adăugat Gheorghe Turda pentru Playtech Știri.
Gheorghe Turda și-a amintit de momentele frumoase petrecute alături de Aura Urziceanu.
„Cu ea am cântat, adesea, în anii comunismului, chiar și la Hotelul Hilton, din Los Angeles, pentru românii din diaspora. Din păcate, n-am mai vorbit cu Aura, de ceva vreme, cred că de 7-8 ani ea nici n-a mai fost în România. Pe scenă, era magnifică, electriza lumea cu vocea ei de privighetoare, are o voce unicat în lume, a cântat perfect muzica de jazz si muzica ușoară. Prin vocea ei a cucerit America și Canada', a mai spus Gheorghe Turda.
Aura Urziceanu s-a mutat în Canada în urmă cu mai mulți ani. În anul 2005, artista vorbea despre traiul de peste hotare.
„Ca tânără româncă, nu m-am dus pe continentul Americii de Nord la studii. Eu am cântat! Televiziunea canadiană mi-a oferit un contract, am performat, am susținut concerte, după care am rămas acolo. La un moment dat, lumea de acolo nu înțelegea de ce insist să fiu prezentată ca artist român. Pentru ca sunt artist român! Și pentru că mă mândresc cu țara mea! Căsătoria cu un canadian nu a schimbat cu nimic situația.
În primul rând, România este țara mea și, indiferent dacă plouă, dacă ninge sau dacă e furtună, este cea mai minunată din lume!', spunea Aura Urziceanu, potrivit VIVA!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Doctor Mihail a explicat de ce...
Liderul clasamentului ATP a...
Doctor Mihail a explicat de ce...