''Ghostbusters: Afterlife'' intră pe prima poziţie a box-office-ului nord-american
Data publicării:
"Ghostbusters: Afterlife", noul lungmetraj al francizei "Ghostbusters", a intrat pe prima poziţie a box-office-ului nord-american, obţinând peste 44 de milioane de dolari în primele trei zile de proiecţii. 

În centrul filmului, în distribuţia căruia îi regăsim pe Bill Murray, Sigourney Weaver şi Paul Rudd, se află o familie: o mamă singură, Callie (Carrie Coon), împreună cu fiul de 15 ani, Trevor (Finn Wolfhard), şi fiica de 12 ani, Phoebe (Mckenna Grace), sunt evacuaţi din apartamentul lor din Chicago şi se mută într-o casă dărăpănată din Oklahoma - o fermă murdară - care s-a aflat în proprietatea tatălui lui Callie, decedat recent, despre care ea nu îşi aminteşte prea multe. Treptat, familia descoperă că între ea şi aşa-numiţii "Ghostbusters", care în trecut au luptat împotriva fantomelor la New York, există o legătură.

Pelicula cu supereroi ''Eternals'', cea mai recentă producţie din universul Marvel, părăseşte prima poziţie a box-office-ului nord-american, ajungând pe locul secund, cu încasări de circa 11 milioane de dolari, de vineri până duminică.

Lungmetrajul, care aduce în prim-plan un grup de eroi nemuritori, trimişi de o forţă superioară pe Terra pentru a proteja umanitatea, are o distribuţie plină de staruri, printre care se numără actriţele Angelina Jolie, Salma Hayek şi Gemma Chan, dar şi una dintre vedetele serialului ''Game of Thrones'', Richard Madden.

În cădere un loc, "Clifford the Big Red Dog", o comedie despre aventurile din New York ale unui câine roşu uriaş şi ale tinerei sale stăpâne, completează podiumul, cu încasări care depăşesc cu puţin 8 milioane de dolari.

Locul al patrulea revine peliculei "King Richard", un film despre ascensiunea incredibilă a celebrelor campioane de tenis, surorile Serena şi Venus Williams, cu încasări de 5,7 milioane de dolari în weekend-ul de lansare.


Cu o distribuţie de asemenea plină de staruri, printre care Timothee Chalamet, Oscar Isaac şi Zendaya, ''Dune'', adaptarea romanului ştiinţifico-fantastic din 1965 semnat de Frank Herbert, ocupă locul al cincilea în box-office, cu încasări de 3,1 milioane de dolari de vineri până duminică (şi aproape 100 de milioane de la lansare), notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: afterlife  box-office  cinematografie  film  ghostbusters 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 4 mai - 11 mai 2024. Zodia care va primi cele mai multe răspunsuri la întrebările profunde




pixel