Gigi Becali, MOTIVUL pentru care nu ar putea divorța: "Este blestem!"
Data publicării:
Gigi Becali a vorbit despre divorț și despre motivul pentru care el n-ar putea recurge niciodată la așa ceva.

Gigi Becali este un familist convins, acest lucru fiind demonstrat prin căsnicia lungă pe care omul de afaceri a reușit să o mențină timp de 28 de ani, rodul iubirii dintre el și soia sa, fiind reprezentat de cele trei fete. Pe lângă familie, pentru Gigi Becali este extrem de importantă și credința, astfel încât acesta îi judecă pe bărbații care aleg să își părăsească soțiile, crezând că au găsit ceva mai bun.

„Bărbații ăștia bogați, n-ai văzut cum le lasă pe neveste? Când devin mari, bogați, prima dată ce fac? S-o lase pe nevasta. Băi, nebunule, păi tu dacă ai lăsat pe nevasta ta și iei una mai frumoasă, tu o să ai fericire? Păi ți-a dat Dumnezeu, dar ai aruncat darul lui Dumnezeu! Că prima e dar, nevasta prima, ea este dar, orice s-ar întâmpla, cum, nu știu ce.” a spus Gigi Becali în cadrul unui interviu, potrivit Ego.ro.

Ce spune omul de afaceri despre divorț

Gigi Becali spune că singura modalitate justificată prin care un bărbat își poate părăsi partenera este desfrânarea acesteia. Mai mult, dacă se ajunge până la a treia parteneră, acesta este considerat a fi un blestem, avertizează el. 

„Zice Sfântul Apostol Pavel, poți s-o lași numai din desfrânare, dar și dacă ai puterea s-o ierți, s-o ierți. Poți s-o iei și pe a doua. Prima este dar, a doua este mila. Păi de ce este mila? Este mila că Dumnezeu din milă de bărbat care e nemernic sau că s-a întâmplat. Lui Dumnezeu îi e milă de el! Nu-l lasă fără soață, adică fără femeie, că așa i-a legat și îți mai dă voie să iei una. Dacă o mai lași pe a doua și o iei pe a treia, este blestem! După aia începe depresia.”  a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali, declarații neașteptate despre Gina Pistol

În timp ce despre divorțuri nu are deloc o părere bună, Gigi Becali a sfătuit, la un moment dat, la despărțire. Gina Pistol a fost motiv de neînțelegere într el și un fotbalist. Concret, omul de afaceri l-a sfătuit pe Mihai Răduț să renunțe la frumoasa prezentatoare, pentru că diferența de vârstă dintre ei era prea mare.

„Victor Pițurcă m-a sunat și m-a convins să vin la Steaua. Dar a plecat după trei luni și acolo a fost problema mea. A fost mai dificil după aceea. A venit Marius Lăcătuș și mi-a zis că sunt tânăr și am timp să joc.

Pe mine nu m-a afectat și nu m-a influențat cu nimic relația cu Gina Pistol. Dar probabil că persoanele din jur au fost cumva deranjate. Eu eram același om, făceam aceleași lucruri”, a declarat Mihai Răduț conform gsp.ro.

Gigi Becali nu a fost de acord cu relația celor doi

Fotbalistul a dezvăluit cum însuși Gigi Becali nu a vrut să-i vadă împreună pe cei doi. Acesta arunca fel de fel de cuvinte la adresa actualei partenere a lui Smiley. Mai mult, acesta i-a interzis chiar să și joace la una dintre cele mai iubite echipe de fotbal de la noi din țară.

"Noi, ca popor, judecăm orice fără să știm. Cred că s-a întâmplat și la Steaua. Am un prieten mai apropiat de patron și știu că erau discuții. «Ce caută cu aia? Ce să facă? E mai mare ca el!». Și cu barba la fel pentru că îmi lăsasem barbă. «Să își dea barba jos dacă vrea să joace!». Dacă îmi zici să fac ceva, mai rău nu fac! Dacă m-ar afecta... Dacă nu am barba mare și joc mai bine, o tai de tot! Dar dacă nu-mi dai niciun argument.... a

Se spunea «Să se despartă de fata aia! Dacă nu, nu mai joacă! Îi mănâncă toți banii!». Nu știu cine spunea, doar afla ce se spunea. Da, oameni din club. Am auzit că existau discuții... Să îmi dau barba jos, să mă despart de Gina.", a declarat Mihai Răduț la GSP LIVE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: casatorie  divort  familie  gigi becali 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”


Cele mai PERICULOASE alimente care cresc riscul de SUFOCARE

Sufocarea la bebeluși și copii este foarte periculoasă....



pixel