Gina Pistol, mesaj emoționant despre război: Lumea în care ei cresc nu mai este ceea ce era
Data actualizării:
Data publicării:
Gina Pistol a postat în această dimineață un insta-story emoționant ce face referire la copiii din Ucraina, victimele implicate direct în acest război.

Vedetele continuă să facă postări emoționante despre război, prin care își exprimă susținerea față de oamenii implicați direct în acest eveniment. Gina Pistol le-a transmis, în această dimineață, urmăritorilor ei de pe Instagram, un mesaj emoționant, ispirat din discursul părintelui Chiril, de la Mânăstirea Vatoped.

"Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri din cauză că lumea în care ei cresc nu mai este ceea ce era. Dumnezeu i-a creat și i-a chemat pentru momentul potrivit și exact al timpului în care ei se află. Viața lor nu a fost o coincidență sau la întâmplare. Creșteți-i și educați-i pentru a cunoaște puterea în care merg în calitate de copii ai lui Dumnezeu. Împuterniciți-i să știe că ei pot schimba lumea. Nu-i învățați să fie înspăimântați și descurajați de starea lumii, ci plini de nădejde că poți face ceva în acest sens. Fiecare persoană din toată istoria fost plasată în timpul în care se afla datorită planului suveran al lui Dumnezeu”, a scris vedeta pe contul ei de Instagram.

Proaspăta mămica empatizează cu ce se întâmplă în statul vecin

“…El știe că și copilul tău poate face față oricărei provocări cu care se confruntă în viața lui. Dumnezeu l-a creat special pentru asta! Nu vă speriați pentru copiii voștri, dar fiți onorați că Dumnezeu V-a ales pe VOI pentru a crește și educa generația care se confruntă cu cele mai mari provocări din timpurile noastre.

…Nu lăsați frica voastră să fure măreția pe care Dumnezeu a pus-o în copiii voștri. Știu că este greu să ni-i imaginăm ca pe altcineva în afară de bebelușii noștri dulci și vrem doar să-i protejăm de orice ar putea fi greu pentru ei, DAR EI S-AU NĂSCUT TOCMAI PENTRU UN TIMP CA ACESTA, Părintele Chiril- Mânăstirea Vatoped, a continuat Gina Pistol.

Situația actuală din Ucraina

Este a șasea zi de război în Ucraina, iar soldații încearcă să reziste după o noapte plină de alarme și de explozii, ce a avut loc în mai multe orașe, precum Kiev și Harkov. Din fericire, clădirile administrative care au fost bombardate din centrul Harkivului nu s-au prăbușit. De asemenea, tot mai multe țări din Uniunea Europeană se mobilizează să acorde ajutor Ucrainei, în timp ce diplomații ruși amenință țările care se implică direct și sar în ajutorul opozantului lor.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: gina pistol  instagram  război  situatia actuala 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel