„Glasul care te îmbie”. Reevaluarea dorințelor cu Jupiter retrograd în Berbec până pe 28 octombrie. Previziuni tari pentru toate zodiile
Data publicării:
Astrologul și redactorul-șef Astrosens.ro, Daniela Simulescu, ne atenționează cu privire la retrogradarea lui Jupiter care a început pe 28 iulie 2022. Jupiter rămâne retrograd în semnul Berbecului până pe 28 octombrie. Avem suficient timp la dispoziție să fim atenți la ce ocazii ni se vor reactiva, ce transformări am putea face, ce șanse reapar în fața ochilor noștri. 

Una dintre lecțiile lui Jupiter, ne spune astrologul Daniela Simulescu, este să avem grijă ce ne dorim, căci s-ar putea să nu ne placă. Un alt element căruia ar trebui să-i acordăm mai multă atenție este cel al dorințelor, ne-am dorit autentic de pe 11 mai încoace, chiar asta e ceea ce vrem cu adevărat? Sau pur și simplu am văzut la alții și am zis apoi că am vrea și noi? E momentul să ne reevaluăm dorințele, să începem să ne cunoaștem mai bine. Care e glasul care ne atrage? 

Aș dori să vă ofer un exemplu în acest sens al dorințelor prin puterea unui „glas” care te cheamă. Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu are două mari părți: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. Ion, personajul principal, se zbate între aceste două glasuri. Ion era un tânăr cu toate calitățile pe care și le-ar putea dori: tânăr, arătos, inteligent și harnic. Calitățile sale ajung să fie duse către obsesii, zbuciumat fiind mai întâi de dorința de a avea pământ ajunge să folosească orice mijloace pentru a satisface această dorință nebună care ajunge să distrugă și viețile celor din jurul său, în special când își dă seama că glasul mai puternic era cel al iubirii. 

Ne lăsăm conduși de vocea societății? Vrem ce au ceilalți sau vrem cu adevărat ceea ce ne reprezintă? Jupiter este expansiv, aduce noroc, abundență și tot felul de ocazii în viața noastră, dar el le aduce atunci când am construit pe o bază solidă, altfel nu vom putea duce ceea ce ne dă. 

Care este direcția în care ne-am dori să mergem de data aceasta? Care dintre ocaziile care joacă în fața ochilor noștri e cea care s-ar potrivi nouă? Cât de sinceri suntem cu noi înșine? Ce vrem, de fapt?

Ce glas îmbie zodiile în perioada retrogradării lui Jupiter, până pe 28 octombrie?

Berbec/ Ascendent în Berbec

Glasul autenticității

De judecata proprie, de aceea trebuie să vă temeți, de mintea voastră, dacă ați fost prea expansiv, dacă ați exagerat și unde anume, asta va trebui să clarificați cu voi înșivă, trebuie să vă ajustați comportamentul și să nu mai considerați că tot ce zboară se mănâncă. Să faceți diferența între ceea ce vă doriți și de ce aveți nevoie cu adevărat, cum anume puteți construi autentic. E o perioadă excelentă de a înțelege cine ești și ce dorești, de a face schimbări importante și de a lansa proiecte noi, căci lui Jupiter în semnul Berbecului îi plac tare mult începuturile. 

Taur/ Ascendent în Taur

Glasul schimbării

Nu îți place să faci nimic în lipsa unui plan bine pus la punct. În 2022 te vei surprinde chiar și pe tine. Vei lua decizii pe ultima sută de metri, te vei alia cu persoane pe care nu le-ai fi considerat demne altădată, vei mai renunța la ideile fixe. Vei ajusta totul din mers. De fapt, noțiunea de compromis va căpăta alt sens. Pierderile pe care le-ai avut ar trebui să te pună pe gânduri și să te facă să înțelegi că s-ar putea ca doar tu să fii de vină pentru ele. Ar fi cazul să începi să construiești diferit, căci anul viitor Jupiter va intra în semnul Taurului, iar aceasta e o etapă de pregătire. 

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Glasul acțiunii și al rostului

Cu Jupiter în casa a 11-a de pe 11 mai încoace, ați cunoscut oameni, ați mers la evenimente, ați fost expuși, dar ați și ajuns la anumite concluzii? De ce ați investiți atât de mult în ceilalți? Ce anume vă lipsește? Încrederea, puterea interioară? Poate că cercul vostru imens de prieteni ar trebui să sufere niște modificări. Jupiter în zona grupurilor și a prietenilor până pe 28 octombrie va mai aduce noi oameni în viața ta, meniți să te scoată din zona de confort, să îți arate o altă lume. De asemenea, vei avea acces la unele evenimente pe sufletul tău. Dorința de studiu și de a călători se va menține. Dar Saturn vrea să faci lucrurile cu sens. 

Citește continuarea pe ASTROSENS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului:   astre  horoscop  zodii 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel