Grațiela Duban, fără secrete, la Oracolul Vedetelor / VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Vineri, de la ora 19:00, avem o nouă ediție a emisiunii „Oracolul Vedetelor”, la Spectacola și DC News. Grațiela Duban, actriță și prezentatare TV, este invitata săptămânii.

Grațiela Duban vine în platoul Spectacola și DC News, vineri, de la ora 19:00, unde oferă informații inedite din viața profesională, dar și din viața personală, frumoasa prezentatoare având o căsnicie minunată alături de îndrăgitul actor Andrei Duban.

Și-a dorit întotdeauna să devină actriță și a luptat încă din școala gimnazială pentru visul ei. Părinții au susținut-o necondiționat și au ajutat-o să-și îndeplinească cea mai mare dorință, aceea de a ajunge pe o scenă adevărată. 

„Partea artistică m-a atras mereu și din clasa a 7-a am spus că trebuie să mă pregătesc să merg în direcția aceea și asta am făcut. M-am pregătit. Am avut norocul de niște părinți foarte înțelegători. Ei m-au simțit foarte bine și m-au susținut. Mama a fost prietena mea cea mai bună, ea știa mereu ce am pățit, de ce sunt supărată.”, ne spune Grațiela Duban, în cadrul emisiunii.

Tot scena a fost și cea care i-a scos în calea marea iubire, pe Andrei Duban, alături de care actrița are astăzi și un băiețel minunat, Armin. Chiar dacă nu sunt mulți cei care au crezut în povestea lor de dragoste, cei doi au în prezent 12 ani de căsnicie, iar dragostea dintre ei pare că este la fel de mare ca la început. 

În acest sens, Grațiela Duban ne va mai vorbi în cadrul emisiunii și despre secretul unei relații longevive, dar și despre principalele motive care, din perspectiva ei, provoacă majoritatea divorțurilor din ziua de astăzi. Bineînțeles că vedeta nu va pleca din platoul Spectacola fără să ofere și trucuri pentru o siluetă perfectă, întrucât aceasta măsoară, fără doar și poate, formele ideale. Cu aceste subiecte, dar și cu altele la fel de interesante din viața actriței, vă așteptăm vineri, la emisiunea „Oracolul Vedetelor.”

Youtube video image

Nu ratați „Oracolul Vedetelor” de vineri, 26 mai, de la ora 19:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.

 

YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201    

YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania      

 


Ne găsiți și pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/     

Facebook: https://www.facebook.com/spectacola     

Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en      

Site: https://www.spectacola.ro/     

TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  andrei duban  casnicie  familie  grateila duban  interviu 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel