Greșelile făcute de Connect-R în căsnicia cu Misha: „Nu mai ești cu mama ta, care strânge după tine”. Artistul regretă divorțul
Data publicării:
Connect-R a oferit mai multe informații din intimitatea familiei sale, care-i să facă pe fani să înțeleagă mai bine motivul divorțului dintre el și Misha.

Divorțul dinte Misha și Connect-R a uimit pe toată lumea, dar mai ales pe fanii celor doi, care-i urmăreau îndeaproape și care vedeau cât sunt cei doi de fericiți. Se pare, însă, că imaginea publică era doar de aparență, iar familia lor era zguduită de mai multe lucruri care i-au făcut să se îndepărteze, odată cu trecerea timpului, și să-i determine să semneze de comun acord actul de divorț, la cinci ani de când și-au rostit jurămintele de iubire. Dacă atunci, cei doi au fost extrem de discreți, odată cu trecerea timpului, artistul a fost cel care și-a făcut curaj să dezvăluie motivele care au determinat-o pe Misha să pună punct căsniciei.

„Eu nu m-am putut adapta! Însemna să înțelegi că în casă nu mai ești cu mama ta, care strânge după tine. O femeie care la 21 de ani naște și face niște sacrificii, renunță la cariera ei, în afară de faptul că stă cu un copil și nu s-a născut părinte, a devenit atunci, tu vii și arunci tot. Când îți faci o familie trebuie să fii ori un super creier, să știi să împarți ambele lucruri, ori să mai renunți la ce înseamnă cariera ta. Ori eu…”, a povestit Connect-R, în podcastul „La Țocii”, găzduit de Romică Țociu, potrivit libertatea.

VEZI și: Cristina Șișcanu recunoaște că-i verifică telefonul lui Mădălin Ionescu: „Nu mă ascund, pe mine mă interesează”. Ce acuzații a primit din partea fanilor

Artistul a recunoscut că și-a înșelat soția

Dacă acum, Connect-R spune că nu mai are nicio legătură cu omul care era în trecut, la vremea aceea, acesta recunoaște că i-a greșit foarte tare partenerei de viață, pe care a înșelat-o în repetate rânduri.

„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța.

Astăzi, în noua mea stare, nu aș mai avea de gând să înșel, nici gând să mai beau, nici gând să mă mai droghez, nici gând să-mi trădez soția. Sunt alt om. De ce n-a zis acum, hai să mergem înainte? Te iert și continuăm. N-a zis pentru că este o femeie orgolioasă, mai cred că a fost rănită și că și-a pierdut încrederea în mine”, mărturisește artistul în carte, potrivit unica.

VEZI și: Misha îi răspunde lui Connect-R, după ce artistul a recunoscut că a înșelat-o și că vrea să fie iertat: „Va avea de așteptat mult și bine”

Connect-R speră și azi la o împăcare

După ce și-a dat seama că a greșit și după ce a conștientizat sacrificiile uriașe pe care Misha le-a făcut pentru familie, artistul și-a dorit să îndrepte situația și să formeze, din nou, o familie fericită alături de fosta sa soție și de fiica lor. Se pare însă că dorința nu este reciprocă, iar solista nu a putut trece încă peste greșelile din trecut.

„Chiar dacă, în anumite momente, aș fi sperat la o împăcare, cu prima ocazie, îmi reproșa tăios toate gesturile mele de trădare. Mă făcea să mă simt ultimul om, n-a putut să creeze pacea în casă. N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă.

E Rac, e familistă convinsă, a renunțat la o carieră națională și internațională ca să fie cu mine, ca să se nască fata, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o. Eu înțeleg dezamăgirea ei și nu îmi refac viața!”, a mai povestit artistul în cartea sa „Din livada cu nuci”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel