Oana Lis a publicat prima fotografie cu Viorel Lis din spital. Ce mesaj emoționant a scris soția fostului edil
Greta a fost reţinută în timp ce protesta la mina de suprafaţă Garzweiler 2, la circa 9 kilometri de Luetzerath. Ea s-a alăturat vineri acestui protest.
Un martor a declarat agenţiei Reuters că marţi a văzut-o stând singură într-o dubă mare a poliţiei germane.
''Vom folosi forţa pentru a vă aduce la un control al identităţii, aşadar vă rugăm să cooperaţi!'', le-a spus un poliţist german grupului de activişti, potrivit unor imagini video de la locul protestului.
''Greta Thunberg făcea parte din grupul de activişti care s-au îndreptat către gardul de protecţie. Ea a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirea identităţii''', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Aachen, care a precizat că unul dintre protestatarii activişti a sărit peste gard în mină.
Ţinută de un braţ, Greta a fost dusă de trei poliţişti la o anumită distanţă de marginea minei unde se aşezase mai devreme împreună cu grupul ei, apoi a fost însoţită înapoi către dubele poliţiei.
Poliţia germană a transmis ulterior că Greta va fi eliberată împreună cu întregul ei grup de manifestanţi mai târziu în cursul serii.
''Nu avem niciun motiv să-i reţinem zile la rând. S-ar putea să dureze câteva ore sau vor pleca imediat'', a anunţat într-o declaraţie ulterioară purtătorul de cuvânt al poliţiei din Aachen, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: arestata greta thunberg politie protest
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...