Ce se poartă în 2025 în materie de machiaj. Mirela Vescan a dezvăluit tendințele anului viitor
Gina Pistol a avut parte de extrem de multe provocări, de când a devenit mamă. Viața vedetei de la Antena 1 s-a schimbat complet, astfel încât soția lui Smiley a fost nevoită să facă față noii realități, care a venit la pachet cu extrem de multe provocări. Pe de o parte, Josephine a adus în viața părinților săi extrem de multă bucurie și fericire, ducând dragoste la un alt nivel, însă, pe de altă parte, acest lucru a dezechilibrat-o destul de mult pe artista care nu a mai avut deloc timp de propria persoană sau de viața profesională. Tocmai din acest motiv, blondina a fost nevoită să renunțe la show-urile de succes pe care le-a prezentat pe Antena 1, din dorința de a-și dedica exclusiv timp fiicei sale. Acum, vedeta spune că încearcă zilnic să se redescopere și pe sine, lucru pe care l-a uitat în ultima vreme.
„Sunt momente în care îmi e dor de mine. Eu sunt într-un proces de revenire pentru că se schimbă toată viața, te simți și tu ca om, se schimbă relațiile, pentru că prioritar devine copilul. Dar nu trebuie să uităm și noi de noi, ca înainte de mame suntem femei”, a declarat Gina Pistol, citată de spynews.ro.
Citește și: „N-o să fie chiar așa” Ce i-ar face Gina Pistol lui Smiley dacă l-ar prinde cu o altă femeie
Vedeta a crezut, inițial, că poate face toate aceste lucruri cu succes, încercând constant să mențină un echilibru între viața profesională și cea personală. Acest lucru nu a durat însă foarte mult, întrucât, în final, aceasta și-a dat seamă că sănătatea ei este destul de afectată, motiv pentru care a fost nevoită să spună stop la toate proiectele până în prezent.
„Am avut COVID de două ori într-un an. Inclusiv că am avut un burnout, toate în același an, toate au dat cu mine de pământ și atunci am realizat că sănătatea mea fizică și psihică este mai importantă decât orice proiect”, a completat Gina Pistol.
Citește și: Sfaturile importante pe care Pavel Bartoș i le-a oferit lui Smiley, după nuntă: „A nu uita niciodată să...”
Dacă a lipsit deja de ceva vreme din televiziune pentru a se ocupa cât mai bine de familia sa, vedeta a declarat recent că este pregătită să se întoarcă la prima ei dragoste, televiziune. Locul ei în cadrul emisiunilor de pe Antena 1 este acum incert însă, întrucât Irina Fodor este cea care a preluat cârma show-urilor, motiv pentru care soția lui Smiley nu le-a putut oferi fanilor săi date exacte cu privire la reîntoarcerea sa.
„Munca în televiziune e ceva care ocupă un loc special în sufletul meu. E ceva aparte, ce-mi place să fac cu drag și dacă vor exista noi propuneri, fie de la 1 ianuarie 2024 sau de la 15 mai 2024, le voi lua cu multă atenție în considerare. Dacă mă vor mai dori, mă voi întoarce
„Va trebui să avem răbdare, să constatăm dacă vor mai exista propuneri, dacă voi mai primi propuneri de colaborare și dacă eu voi avea energia necesară ca să mă apuc de ele și să le duc până la capăt. Vom vedea ce-mi rezerva viitorul, fiindcă nu e bine să-ți faci planuri înainte de vreme”, a declarat Gina Pistol, potrivit cancan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: gina pistol probleme de sanatate televiziune
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bursucu' a vorbit despre un...