Halloween-ul nu e o sărbătoare românească... cu toate astea, noi, românii, ne simțim „ca peștele în apă” în jurul acestei zile. Cu toții am auzit povești, mituri, legende, care mai de care mai terifiante, mai „de speriat”. Unele în copilărie, spuse de bunici, de frații mai mari sau de prietenii de joacă, altele descoperite în perioada adolescenței, iar altele, aflate poate abia acum.  Strigoi, vrăjitoare, fantome, vampiri, demoni, monștri, baba cloanța și alte personaje terifiante ne-au înfricoșat în copilărie. 

Iată ce frici are Shurubel, prezentatorul Vorbește Lumea, de la PRO TV:

SPECTACOLA: Ai vreo poveste de speriat, pe care ai vrea să o împărtășești cu noi?

Shurubel: Când eram puștan, în cartierul bucureștean Crângași, copiii mai mari din zonă mi-au zis că sunt niște fantome într-un bloc din apropiere, undeva la ultimul etaj, lângă ușa unei doamne în vârstă. Într-o zi, pe vânt și ploaie, ne-am dus acolo să verificăm ipoteza (fiindcă asta fac toți copiii curioși și inconștienți). Am urcat cu grijă până la ultimul etaj. Eram doi băieți și două fete de aceeași vârstă si aproape ne țineam de mână de frică. Când am ajuns acolo, geamurile care duceau pe terasa blocului au început să tremure, becul a început să pâlpâie și un ghiveci de-al bătrânei s-a răsturnat la picioarele noastre, cu un zgomot care ne-a paralizat. Una dintre fete a țipat scurt și aproape imediat după țipătul ei, am auzit cu toții încă un sunet: „Miau!”. Pisica bătrânei era pe hol și ochii ei străluceau către noi. Nici n-am observat când s-a deschis ușa în spatele nostru. „Pinocchio, treci în casă, nu mai speria copiii, puricoaso!” am auzit-o pe bătrână strigând cu o voce neașteptat de blândă și glumeață. „Ce faceți, mamă, aici? V-ați adăpostit de ploaie?” a continuat ea către noi. „Geamurile astea vechi fac ca toate alea de la vânt. Hai să vă dau câte un cub de zahăr”. Și ne-a dat câte un cub din cel mai bun zahăr din lume. Sau așa ni s-a părut nouă, la cât de tare ne scăzuse glicemia. Până la urmă, s-a dovedit că tanti era o tipă super de gașcă și am plecat cu toții de acolo zâmbind. Când coboram scările, totuși, am întors privirea și l-am văzut pe motanul Pinocchio, care a continuat să ne urmărească din întuneric până am dispărut.

SPECTACOLA: Ai experimentat vreodată o situație „supranaturală” care te-a înfricoșat?

Shurubel: Nu mi s-a întâmplat mie, dar cartierul în care am crescut e lângă Lacul Morii, care a fost construit peste un cimitir. De-a lungul copilăriei mele, am auzit de câțiva tineri care s-au înecat în lac, unii dintre ei buni înotători. Povestea era că dacă înotai noaptea acolo, apăreau lângă tine, în apă, ielele, trei fete frumoase care se jucau cu tine și apoi te trăgeau pe fundul lacului. Am rămas mult timp cu povestea asta în cap și oricâtă lipsă de fete frumoase aveam eu în viața mea de adolescent,  n-am făcut niciodată baie noaptea în lac. (râde)

SPECTACOLA: Care sunt cele mai mari frici ale tale?

Shurubel: Mi-e frică de plictiseală. Mi-e frica să nu mă trezesc într-o zi plictisit de tot și de toate și să nu mai găsesc bucurie în lucrurile mici.

SPECTACOLA: Ești o persoană superstițioasă?

Shurubel: Îmi place să cred că nu sunt superstițios, dar în același timp, dacă mă uit la ceas și e 11:11 sau 22:22 sunt sigur că Universul îmi transmite că mă iubește. (râde)

SPECTACOLA: Ce remedii, leacuri sau tradiții „te-au ajutat” să scapi de anumite frici?

Shurubel: Uneori am mai simțit o oarece frică de pisici negre, dar mai nou, când le văd, mă uit atent în ochii lor și le explic mental că mai bine se împrietenesc cu mine, că altfel o să aibă ele ghinion.

SPECTACOLA: Spune-ne un film de groază pe care ni-l recomanzi sau pe care, din contră, ne recomanzi ca mai bine să nu-l vedem.

Shurubel: Ultimul film de groază la care m-am uitat a fost în liceu, fiindcă am realizat de atunci că îmi place să visez frumos. Am văzut atunci vreo 3 episoade din seria „Saw” și mi s-au părut destul de deștept realizate.

SPECTACOLA: Sărbătorești Halloweenul?

Shurubel: Am mers la petreceri de Halloween, dar nu cred că m-am costumat vreodată. Pot oricând să îmi pun un costum negru și vechi pe mine și, dacă mă întreabă cineva ce personaj sunt, le spun că sunt Lurch, majordomul cu mâini lungi, din Familia Adams.