Horia Brenciu, mesaj emoționant pentru Theo Rose, după ce a născut: „A venit pe lume Sasha!”. Câte kilograme are bebelușul
Data actualizării:
Data publicării:
Horia Brenciu i-a transmis o urare publică lui Theo Rose, după ce vedeta a adus pe lume primul ei copil, un băiețel care a primit nota 10 la naștere. 

Vestea că Theo Rose a devenit în cursul zilei de 14 iunie mămică, după nouă luni în care artista s-a pregătit din plin pentru acest moment și a visat la clipa în care-și va strânge în brațe băiețelul, a stârnit o mare bucurie pentru toată lumea. Atât familia, cât și foarte multe persoane publice sunt alături de artistă, dar și de regizor în aceste momente atât de speciale pentru ei, printre care și Horia Brenciu. Acesta are o relație extrem de strânsă cu cântăreața, astfel încât și-a dorit să-i ureze toate cele bune solistei public, chiar pe contul personal de Instagram. Tot acolo, Horia Brenciu a dezvăluit și câte kilograme a avut bebelușul la naștere, cât și câți centimetri măsoară Sasha.

„A venit pe lume Sasha!!! 54 cm, 3800 g! Theo Rose, să fie într-un ceas minunat!!!! Felicitări, tatii Anghel! Bravo, copii!”, a scris Horia Brenciu, pe rețelele de socializare.

Citește și: Înțelegerea făcută de Anghel Damian și Lia Bugnar, după despărțire: „El are cheile de la casa Liei și se duce zilnic...”. Cum a reacționat Theo Rose

Lia Bugnar, urări de bine pentru Sasha

Lia Bugnar a lăsat și ea deoparte orice fel de resentiment și a ales să-i transmită doar gânduri bune bebelușului. Sasha Ioan, căci așa au decis cei doi părinți să-l numească, merită doar ocrotire și protecție din partea celor din jurul său, consideră scenarista. Chiar dacă Lia Bugnar nu și-a dorit până acum să vorbească prea multe despre relația dintre fostul ei partener și Theo Rose, aceasta pare că se bucură acum pentru că cel mic a venit pe lume sănătos.

„Este vorba despre un lucru, un suflet curat care tocmai a venit pe lume. S-a mai născut un copil pe lumea aceasta, de o oră, pe nume Sasha Ioan Dumitru. El trebuie protejat, el încă are îngerași de-asupra capului”, a declarat Lia Bugnar pentru Click!

VEZI și: Theo Rose l-a îmbrâncit în stradă pe Anghel Damian, iar acum a spus adevărul despre ce s-a întâmplat: „Am fugit și i-am zis când a venit că...”

Artista, prima reacție după ce a devenit mamă

La câteva ore după ce a adus pe lume băiețelul și după ce și-a revenit puțin, după ce această minune din viața ei a avut loc, Theo Rose le-a transmis un mesaj și fanilor săi, prin care i-a asigurat că toată lumea este bine și că nașterea a decurs conform așteptărilor, adică fără probleme. Vizibil emoționată, artista se arată a fi fascinată de micuțul pe care-l strânge în sfârșit la piept, după 9 luni de așteptare.

„E aici. Îl țin în brațe, e superb. Mulțumesc pentru grijă. Mă refac puțin și vă povestesc. Doamne ajută”, a scris Theo Rose pe Instagram, imediat după ce a devenit mămică.

Nu doar artista a stat cu sufletul la gură în tot acest timp, ci și familia sa, care l-a așteptat cu nerăbdare pe mezinul familiei. Raluca, sora lui Theo Rose, și-a exprimat fericirea tot pe rețelele de socializare, acolo unde și-a dorit să arate tuturor cât este de fericită pentru că, oficial, este mătușă de băiețel.

„Doamne, mulțumim pentru Sasha Ioan, minunea de băiețel iubit, bobocul trandafirului nostru. Sasha, bine ai venit să ne faci lumea mai frumoasă! Ne-ai cucerit inimile instant, ne-ai pus pe obraji lacrimi de fericire.”, a scris și Raluca Diaconu, sora artistei, pe Instagram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: horia brenciu  nastere  Theo Rose  vedete 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel