Horoscop 2022 BERBEC. Daniela Simulescu: "Vreau să îţi atrag ATENŢIA!"
Data publicării:
După 2020 și 2021, doi ani încărcați, iată că ne uităm cu speranță la cel ce urmează. Chiar avem nevoie de o gură de aer, la propriu și la figurat. Anul 2022 este totul despre VINDECARE. 

O perioadă de vindecare fizică, emoţională, în care vom învăţa să iertăm şi să facem pace cu trecutul. Da, toate tiparele vechi rămân în urmă şi va avea loc o schimbare importantă, care va marca societatea pentru mulţi ani.

 
„Mai exact, Conjuncția Jupiter-Neptun din Pești de pe 12 aprilie 2022 va produce o schimbare majoră în conștiința fiecărei persoane de pe această planetă până în 2035.

Oamenii vor avea nevoie de credință și o vor căuta în multe zări. 2022 se va simți de multe ori precum o nebuloasă. Dar de cele mai multe ori, avem nevoie de o asemenea stare pentru a începe să ne reconstruim. 

Perioada 14 mai - 28 iulie 2021 a fost ca un teaser la 2022. Te invit să te gândești la ce anume s-a întâmplat în viața ta atunci. Cu siguranță, o parte din evenimente vor continua în anul următor. 

Cei care au marcaj de Berbec, Fecioară, Balanță și Pești vor primi atât susținere, cât și teste de la univers. Aceștia o pot lua de la capăt, pot renunța la ce nu funcționează, își pot schimba viata radical sau pot face unele alegeri total diferite, indiferent de vârstă, statut sau educație.

Saturn va rămâne pe toată durata anului în Vărsător, ceea ce înseamnă că doar planurile autentice vor prinde viață”, atrage atenția Daniela Simulescu, redactor șef ASTROSENS.

 

Horoscop 2022 pentru BERBEC / cei cu ascendent în BERBEC


Vreau să îţi atrag atenţia că în anul 2022 trebuie să faci un pas înapoi, încă de la începutul anului. Jupiter se va afla în casa a 12-a pentru o perioadă. Te invit să îţi aminteşti ce s-a întâmplat între 14 mai şi 28 iulie, când Jupiter a fost în Peşti. Pentru că vei retrăi ce s-a întâmplat atunci, dar la un nivel amplificat.

Citește continuarea pe ASTROSENS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: 2022  berbec  horoscop  horoscop 2022  zodii 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Adrian Minune,Selly, captură video youtube/ Selly

Cea mai mare sumă câștigată de Adrian Minune la o nuntă. Selly, șocat: „Într-o seară? Incredibil”




pixel