Horoscop. Inconjuncție și recepție mutuală Mercur-Marte. Schimbări și ajustări pentru toate zodiile
Data publicării:
Previziuni și recomandări astrologice. Mercur își oprește retrogradarea pe 12 ianuarie, iar Marte pe data de 18. 

În următoarele două săptămâni, vom avea un aspect astrologic special!

Marte își oprește retrogradarea în semnul Gemenilor pe 12 ianuarie, la gradul 8. Mercur își oprește retrogradarea în semnul Capricornului pe 18 ianuarie, tot la gradul 8. Coincidență? Eu nu prea cred! Mercur și Marte se vor afla într-o recepție mutuală(adică Mercur se află în semnul preferat al lui Marte, iar Marte în semnul preferat al lui Mercur). 

Și datorită acestui fapt, cele două planete se sprijină deși între ele vom avea o incojuncție de semn&grad. De obicei, inconjuncția (distanța de 150 grade între două planete/puncte) este un aspect destul de sâcâitor. Unii astrologi îl văd ca pe un aspect negativ, alții ca pe unul neutru. 

Mercur zice: schimbă ceva în modul de gândire, iar Marte schimbă ceva în modul de acțiune și de consum al energiei. Cert este că în perioada următoare(mai ales între 12-18 ianuarie), nu ne priesc deloc așteptările. Ca și cum am patina și dintr-o dată gheața nu ne mai ajută. Și va trebui de fiecare dată să ne ajustăm parcursul. Cam așa și cu următoarele două săptămâni. 

Acest aspect se alătură acelora care vor să facă din 2023 anul acceptării. 

 

Berbec/Ascendent în Berbec

Mercur vrea să iei decizii pe plan profesional, unele destul de serioase și pe termen lung. 

Marte va deschide mai multe drumuri în acest sens și pe oricare l-ai alege, tot vei găsi unele incoveniente. 

Concluzia: Câteodată, nu putem avea controlul 100% asupra carierei. 

 

Taur/Ascendent în Taur

Mercur vrea să îți creionezi odată și odată filozofia de viață și să te ții de ea. Sau să îți faci planuri de călătorie. 

Marte te provoacă să cheltuiești mai mulți bani fără să îți pară rău. 

Concluzia: Din când în când, vei mai primi o lecție de la astre pe plan financiar. 

Citește continuarea pe Astrosens.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astrologie  horoscop  zodii 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 6 - 12 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care dau lovitura din punct de vedere financiar

Mihai Voropchievici, captură foto Antena 3

Horoscop 6-12 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Nativii care vor fi pasionali și posesivi

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Top 3 zodii care își găsesc adevărata iubire după Paşte. Mihai Voropchievici: „Ar putea întâlni pe cineva care să le fure inima”

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 4 mai - 11 mai 2024. Zodia care va primi cele mai multe răspunsuri la întrebările profunde

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Horoscop 6 - 12 mai 2024. Cea mai norocoasă zodie: „Voi sunteți cei mai bine aspectați”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Captură video: Pro TV

Vali Vijelie, prima reacție după ce a înșelat-o pe Carmen Rusu. Cine e bruneta cu care a fost fotografiat: „Soția e supărată rău pe mine”




Horoscop 6 - 12 mai 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Astrologul Ana-Maria Ticea a făcut previziunile pentru...

pixel