Horoscop Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, „un mic pas către schimbare poate provoca crearea unei noi vieți”, previziunile lunii octombrie 2022
Data publicării:
Astrologul Daniela Simulescu ne aduce vești cu privire la impactul pe care îl vor avea astrele asupra vieților nativilor Leu, Fecioară, Balanță și Scorpion.

În octombrie, preocuparea principală a astrelor va fi aceea de a-ți arăta că supraviețuiești și cu mai puțin. Că ne-am lăsat furați de mirajul consumerismului și că am devenit foarte leneși. Confortul costă, și la propriu și la figurat. Un mic pas către schimbare poate provoca crearea unei noi vieți. Una destul de nesigură, dar sustenabilă. Retrogradarea lui Marte și Eclipsa de Soare scot la suprafață fricile și obiceiurile noastre cele mai dăunătoare. Și cum Jupiter se va întoarce în Pești, și noi vom trece de la glorificarea exteriorului la aprofundarea interiorului. 

Din păcate, mersul direct al lui Mercur de pe 2 octombrie se va relua printr-o opoziție cu Neptun. Deci vă atrag atenția să nu vă bucurați încă, spune astrologul Daniela Simulescu. De altfel, trebuie menționat că efectele retrogradării se vor duce până pe 29 octombrie, când Mercur va părăsi de tot semnele contaminate (Fecioară/Balanță). Dar chiar și așa, veți observa că unele proiecte vechi, împotmolite, vor putea fi rezolvare în sfârșit. 

Un eveniment care îi va afecta pe cei cu marcaj cardinal (Berbec, Rac, Balanță, Capricorn) se va petrece pe 9 octombrie. Luna Plină din Berbec va fi în apropierea lui Jupiter. Vom asista la multe izbucniri, ruperi, decizii bruște, agresivitate și impulsivitate. Un moment bun să renunți la ceva și să o iei de la capăt. Acest eveniment oferă un curaj nebănuit. Dar și multă furie. 

Vom căuta să reparăm ce am greșit în ultimele săptămâni odată cu întoarcerea lui Mercur în Balanță pe 11 octombrie. Și o vom putea face doar prin diplomație, folosind cuvintele potrivite și bunele maniere. Răbdarea va juca un rol important. 

Începe Sezonul Scorpionului pe 23 octombrie, așadar, trecem de la energia Balanței, dispusă către socializare, la cea direcționată către retragere. Ne pregătim de iarnă. Nu vom mai sta la fel de mult pe afară și vom căuta liniștea căminului. Și Venus intră în Scorpion pe 16 noiembrie și tot în acest semn vom avea o Lună Nouă și o eclipsă parțială de Soare. Vom fi destul de geloși, posesivi și pasionali. În plus, senzualitatea va fi la cote imense. Și să nu uităm că Venus este destul de dramatică și înflăcărată atunci când traversează a opta zodie. Eclipsele anului 2022 au avea cel mai mare impact in viața celor care au marcaj fix (Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte, Ascendent, Nodurile) în astrograma natală: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător. Putem lua durerea cea mai mare prin care am trecut și o putem transforma în cea mai mare armă. Să nu uităm că și Mercur va intra în Scorpion la finalul lunii, iar tranzitul acesta ne poate oferi o putere mai mare de concetrare, profunzime și o minte destul de ascuțită. Îi vom testa pe cei din jur și vom fi mai preocuați de ceea ce nu ne zic, de latura ascunsă a vieții. Ne vom transforma în niște detectivi. 

Cite;te continuarea pe ASTROSENS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului:   astre  horoscop  zodii 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel