Motivul pentru care Andreea Bănică nu împrumută bani: „Așa e în viață, este o regulă nescrisă”
Deși Mercur își începe retrogradarea pe 21 aprilie, noi îi simțim deja efectele. Cu precădere, unii dintre nativi.
Cum retrogradarea va fi în semnul Taurului, unde îl avem și pe Uranus, trebuie să știți că există riscul unor situații impredictibile. Instabilitatea, mai ales din punct de vedere financiar, ne va da peste cap. Atât la nivel mondial/național, cât și la cel personal.
Mercur retrograd vrea, mai mult decât orice, să reluăm dorințele vechi. Tocmai de aceea, se spune că expresia lui preferată este: trecutul se actualizează!
Ne pune față în față și cu o lecție utilă pentru noi toți și ne face să înțelegem că suntem doar oameni și că nu putem controla tot ce se întâmplă în jur. Și nici nu trebuie. Până la urmă, aceasta este frumusețea vieții.
Taur/ Ascendent în Taur
Mercur se pregătește să retrogradeze în semnul tău. Te ajută, nu în cel mai plăcut mod ce-i drept, să ai claritate în gândire, să comunici pe înțelesul tuturor și să fii mai deschis la provocări. Mai ales cele mentale. Dacă o persoană nu va fi de acord cu ideea ta, nu înseamnă că are ceva personal cu tine. Tu ai putea să profiți de faptul că vei fi expus și la alte variante. De asemenea, acest tranzit îți va accentua pragmatismul. Te pregătești de intrarea lui Jupiter în semnul tău. Deci am putea spune că viitoare retrogradare vrea să se asigure că ai bifat unele chestiuni importante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astrologie horoscop zodii
Neti Sandu vine cu...
Iată ce-ți rezervă astrele...