Obiceiul românilor de a încerca să-şi afle destinul nu este legat, aşa cum s-ar putea crede, de moda horoscoapelor. Încă înainte ca termenul de horoscop să fie cunoscut în spaţiul locuit de români, s-au dezvoltat tot felul de superstiţii şi de credinţe legate ghicirea viitorului.

Dincolo de clasicele ghiciri în palmă, în zaţ, în bobi sau în ghioc, au apărut, bunăoară, şi credinţe mai elaborate legate de obiceiurile vestimentare. După cum notează în lucrările lor etnografii Tudor Pamfile, Artur Gorovei sau Gheorghe F. Ciauşanu, românii de acum un secol credeau că activităţile precum croirea, coaserea, purtarea, cârpirea şi spălarea hainelor puteau influenţau fundamental soarta omului, şi nu doar din punct de vedere social (a se vedea zicerea „Haina-l face pe om”, dar şi opusul „Nu haina-l face pe om”; ambele frecvente), ci şi în ce priveşte naşterea, viaţa, căsătoria, sănătatea şi chiar moartea.

Apocalipsa îmbrăcării pe dos a izmenelor

După cum notează Artur Gorovei în volumul „Credinţele şi superstiţiile poporului român”, în mai tot spaţiul românesc, „nu-i a bine”, în nicio împrejurare, ca hainele să fie purtate pe dos. Efectele negative diferă de la o zonă etnografică la alta, însă, chiar dacă destul de rar, gestul capătă şi conotaţii pozitive.

Potrivit amintitei lucrări, în zona Sucevei există cea mai importantă divergenţă în privinţa semnificaţiilor purtatului cămăşii sau a izmenelor pe dos. Astfel, dacă în sudul judeţului „când îmbraci cămaşa pe dos, cauţi a rău” sau chiar „te va urî lumea”, în partea de nord gestul înseamnă „îndepărtarea răului de la om”.

Citește mai mult pe STIRIDIASPORA