Ies la iveală noi detalii din ancheta privind cauza morții lui Petrică Mâțu Stoian: „Va dura cel puțin o lună”
Data actualizării:
Data publicării:
Ancheta privind moartea artistului Petrică Mâțu Stoian continuă și apar noi detalii despre problemele cu care acesta s-a confruntat înainte de tragicul eveniment. 

Petrică Mâțu Stoian s-ar fi stins din viață din cauza unui șoc septic, după ce a făcut terapie în camera hiperbară, ca tratament pentru recuperarea post COVID-19.


Astăzi, Petrică Mâțu Stoian a fost condus pe ultimul drum de peste 2.000 de persoane, iar imaginile sunt greu de privit. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoţi la Biserica Mântuleasca din Craiova. Petrică Mâţu Stoian a fost înmormântat în Cimitirul Ungureni, unde îşi pregătise deja locul de veci.


Jurnalista Adina Anghelescu a oferit la Antena 3 detalii din ancheta morții lui Petrică Mâțu Stoian. Potrivit spuselor sale, abia peste o lună se va afla cauza care a dus la decesul regretatului artist. 


"Au fost trimise la Institutul Național de Medicină Legală probe prelevate la autopsia lui Petrică Mâțu Stoian pentru a se stabili dacă a existat un supradozaj de anticoagulant. Rezultatul va dura cel puțin o lună ca să-l aflăm. Atâta timp trebuie să stea într-o expunere de substanțe tot ceea ce s-a prelevat.


Medicii de la INML vor căuta răspunsul la întrebarea "De ce anume a fost generat stopul cardiac și lucrul acesta va fi elucidat în mare parte de expertiza toxicologică. La autopsie s-a văzut că esste vorba despre o rupere a unui vas alveolar, de aceea Petrică Mâțu Stoian a tușit cu sânge înainte să moară", a transmis Adina Anghelescu la postul TV. 


Potrivit sursei menționate mai sus, decesul lui Petrică Mâțu Stoian a survenit în urma unui stop cardio-respirator provocat de mai multe afecțiuni de care acesta suferea, precum stenoză și regurgitare mitrală severă reumatismală, obezitate de grad 1 și insuficiență cardiacă.


Starea de sănătate a regretatului artist a fost grav afectată după infecția cu COVID-19. Petrică Mâțu Stoian ar fi dezvoltat și bronhopneumonie. Totodată în primele rezultate ale necropsiei se amintește și despre un șoc septic și o supradozaj cu anticoagulant.

 

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, ACUZAȚII fără precedent pentru medicul care l-ar fi tratat pe regretatul Petrică Mâțu Stoian

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ancheta  cauza  mortii  petrica matu stoian 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel