Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Ileana Badiu a suferit extrem de mult când tatăl ei s-a stins, în urma unei forme foarte grave de leucemie. Chiar dacă i-a fost extrem de greu să-l vadă așa, vedeta a stat cu părintele ei până în ultima clipă. După pierderea tatălui său, Ileana Badiu a intrat în depresie, slăbind considerabil.
„Mai țin minte… mai țin minte pentru că aveam 26 de ani și brusc mi-am pierdut cumva familia. Tatăl meu a murit, făcând leucemie. Tatăl meu a fost medic. A salvat pe toată lumea din jurul meu, numai că pe el însuși nu a putut să se salveze. Simultan cu acest moment mama mea a plecat din țară, lucrând în străinătate ca diplomat. Și eu m-am trezit dintr-odată singură și cu niște griji despre care o să vă povestesc. Am clacat și am făcut o depresie severă, diagnosticată medical. Pur și simplu nu mai mâncam, nu mai dormeam. Ana a fost lângă mine. Am depășit acel moment pentru că viața este formată din bune și rele. Important e să le depășești', a spus Ileana Badiu.
Ileana Badiu a trecut printr-o adevărată dramă, înainte de a deveni mămică. Vedeta a pierdut opt sarcini și a făcut tratamente la cele mai cunoscute clinici, însă nimeni nu îi mai dădea vreo șansă, adopția fiind singura soluție pentru ea și soțul ei de a avea un copil. Actrița mărturisește faptul că în momentul în care a rămas însărcinată cu Sasha făcea controale săptămânal, întrucât nu-i venea să creadă că băiețelul ei este sănătos și voia să se asigure mereu că acesta este încă în viață.
„Am pierdut multe sarcini, opt mai exact. Nu e doar pierderea emoțională, ci și toată furtuna hormonală. Am fost într-un bruiaj hormonal, dar nimic din aceste lucruri nu m-au doborât. Sasha a fost o minune, care s-a întâmplat și s-a întâmplat într-un mod foarte mistic, aș zice, pentru că înainte să mă căsătoresc cu Cătălin, am fost în Germania, la o mare clinică specializată pe infertilitate, unde mi s-a făcut o investigație și mi s-a dat verdictul că este imposibil. Trebuia să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot avea un copil și să mă orientez pe ce aș putea să fac, și anume să înfiez.”, a declarat Ileana Badiu, în emisiunea La Măruță, de pe Pro TV.
„Am hotărât să ne căsătorim și la nunta noastră, părintele nostru de suflet a zis foarte relaxat „o să ai un copil, fii fără nicio grijă”. După nuntă, la foarte scurt timp, am rămas însărcinată. Nici nu mi-am făcut test, pentru că credeam că am hepatită. Timp de 9 luni m-am simțit groaznic, nu suportam nimic, nici hainele de pe mine. Făceam ecografii o dată pe săptămână să văd dacă copilul mai trăiește. ”, a mărturisit actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...