Ilie Dumitrescu, mai mândru ca niciodată de fiica sa. Ce performanțe a reușit să atingă Mayra: „Pe ea o iubesc cel mai mult”
Data publicării:
Ilie Dumitrescu are numai cuvinte de laudă la adresa fiicei sale. Cum a reușit Mayra să-și impresioneze tatăl.

Ilie Dumitrescu, cunoscutul fost jucător de fotbal și analist sportiv, poate fi mândru de patru copii frumoși și talentați pe care îi are. Fiecare dintre aceștia își urmează propriile pasiuni și cariere, iar Ilie Dumitrescu le oferă sprijinul său necondiționat în aceste alegeri.

Din primul său mariaj, Ilie Dumitrescu are doi fii, Dani și Sică. Din al doilea mariaj, cu Letiția Badea, fostul fotbalist are un fiu și o fiică, Toto și Mayra. Recent, Ilie Dumitrescu a dezvăluit într-un interviu că fiica sa, Mayra, a absolvit liceul în această primăvară și a luat o decizie importantă în ceea ce privește continuarea studiilor.

Mayra Dumitrescu a ales să urmeze o universitate care îi stârnește interesul și pasiunea. Tatăl ei a mărturisit că Mayra ocupă un loc special în inima lui și este protejata familiei, atât de el, cât și de frații ei mai mari. Fostul antrenor de fotbal a împărtășit momentele de mândrie și bucurie de la absolvirea liceului de către Mayra prin intermediul unei rețele de socializare, publicând mai multe fotografii de la acest eveniment important din viața fiicei sale.

Urarea care a stârnit emoții

Cu toate că este un om cu o vastă experiență în fotbal și în lumea sportului, Ilie Dumitrescu susține că nu și-a dorit niciodată să influențeze personalitatea copiilor săi. El le oferă în schimb sfaturi și sprijin moral, încurajându-i să-și urmeze propriile vise și pasiuni.

„Sfârșitul unui capitol foarte important din viață. Felicitări și mult noroc în tot ceea ce-ți dorești în viitor, draga mea fiică!”, a scris vedeta.

Cum îi îndrumă tatăl pe copii

Ilie Dumitrescu a mai transmis că nu dorește să influențeze prea tare parcursul profesional al copiilor lui. Pentru el este mai important să le cultive personalitatea în detrimentul carierei.

„Nu știu dacă excelez la sfaturi, dar sunt alături de ei în orice moment. Îi susțin în orice lucru în care sunt implicați. Sunt alături de ei. Eu sunt mai deschis cu ei. Pentru mine e mai importantă personalitatea lor. Eu dacă le transmit un mesaj n-aș vrea să-i influențez în niciun fel. Vreau să dezvolt personalitatea lor, vreau ca ei să se impună, să fie lideri, să facă performanță”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru UNICA.ro.

La ce facultate a fost admisă Mayra

Mayra Dumitrescu a reușit să obțină un loc în cadrul admiterii la SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative).

„(n.red.: A ales) SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative). Chiar astăzi am primit mesaj de la ea că a fost admisă. O susțin. Pe ea o iubesc cel mai mult, clar. Este foarte implicată în ceea ce face. Este profesionistă. Cumva are ceva de la mine în zona asta de profesionalism. Îi place să câștige, să iasă lucrurile așa cum își dorește. A vrut în zona asta. Eu am vrut și vreau… A făcut o practică foarte bună la Digi24. Tatonez cu ea, să văd dacă vrea să accepte provocarea asta. Cei de la Digi24 sunt încântați de ea. A fost la un internship și s-a descurcat foarte bine”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru UNICA.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: facultate  ilie dumitrescu  mayra admitere 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel