Ilie Năstase, primele declarații după ce Ioana a anunțat că s-au despărțit: „Eu nu mă uit în presă, nu mă uit pe Facebook”
Data actualizării:
Data publicării:
Povestea de iubire dintre Ilie Năstase și Ioana Simion ar fi ajuns la final, după ce bruneta a postat pe rețelele de socializare un mesaj neașteptat. 

Ilie Năstase și Ioana Simion și-ar fi spus adio pentru totdeauna, iar bruneta a fost cea care a dezvăluit această veste neașteptată. Cei doi au avut câteva conflicte de-a lungul timpului, motiv pentru care Ioana a sunat la 112 pentru a fi scoasă din casă și a depus și actele de divorț, dar într-un final a decis că vrea să îi mai acorde o șansă fostului mare sportiv. 


Ioana Simion nu a depus nicio plângere împotriva soțului ei, dar a declarat că a simțit în acele momente tensionate că nu va mai apuca să iasă din casa tenismenului. Chiar dacă a spus la acea vreme că nu mai există cale de întoarcere, bruneta i-a mai dat lui Ilie Năstase o șansă, sperând că lucrurile se vor limpezi între ei. 


În urmă cu aproximativ o zi, aceasta a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj neobișnuit, prin care își anunța fanii că un capitol din viața ei a ajuns la final iar în următoarea perioadă va avea nevoie de înțelegere și liniște. 

”Astăzi, un capitol din viața mea a luat sfârșit!!!! Mă consider o femeie puternica și mândră de faptele mele…răbdarea mea, iertarea mea, voința și bunele intenții. Pot spune ca această experiența m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine. Răbdarea mea a luat sfârșit”, a spus Ioana Simion pe Facebook.


Ilie Năstase nu a vrut să comenteze cele spuse soția lui, dar a dezvăluit că nu stă pe Facebook și nici nu citește presa. Fostul sportiv a spus chiar că nu îl mai interesează nimic despre persoana care a scris mesajul, semn că despărțirea celor doi a rupt și orice legătură. 


“Nu mă interesează ce apare, eu nu mă uit în presă, nu mă uit pe Facebook. Eu abia m-am sculat, îmi văd de treaba mea. Nu știu dacă are legătură cu mine, nu am ce să vă spun. Eu pot să vă spun doar că nu mă interesează prostiile astea! Dacă vreți să vorbiți cu cine a postat, vă mulțumesc! Pe mine nu mă interesează persoana. Cine postează trebuie să și răspundă! Eu mă uit la televizor și văd că sunt foarte mulți morți (n.r. referire la bilanțul tragic al pandemiei de Covid-19). Despre asta trebuie să vorbim”, a declarat Ilie Năstase, potrivit fanatik.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: despartire  divort  ilie nastase  ioana simion 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel