Jador și Oana Ciocan, pregătiți sa devină părinți cât mai repede. Artistul a dat din casă: „Muncesc în sensul ăsta. Poate o să se întâmple și la mine”
Ilinca Vandici este o mamă extrem de implicată în educația fiului ei, despre care vorbește în repetate rânduri. Prezentatoarea TV vrea ca acesta să preia de la ea anumite valori care să-l ajute să devină un om bun și cinstit.
Deși profesional se bucură de un succes uriaș, vedeta Kanal D spune că cele mai mari premii ale sale, sun cele care vin din partea fiului său, cum ar fi, desenele de la grădiniță.
”Inclusiv lucrările pe care le face sau le-a făcut la grădiniță, sau acum la școală. Le aduce acasă și le păstrez efectiv pe toate. Am umplut deja trei sertare și acum o să trec la al patrulea. Îmi place să le țin acolo pentru că mi se pare că peste ani și ani voi putea să răsfoiesc acest dosar al amintirilor, iar el va putea înțelege cât de important a fost întotdeauna în viața mea și cât de important a fost tot ce a făcut el, pentru că o mamă, din punctul meu de vedere, își iubește puiul și atunci când ia decizii bune, și atunci când ia decizii proaste, și atunci când face ceva greșit, și atunci când este perfect, și atunci când râde, e fericit, entuziasmat, și atunci când urlă și plănge, și e nervos”, a povestit Ilinca Vandici pentru EGO.ro.
Vezi această postare pe Instagram
Mai mult, vedeta spune că se bucură de faptul că fiul ei își începe primele povești de iubire și că vrea să fie complicele lui în încercarea de a cuceri colegele de grădiniță.
”Nu sunt geloasă. Cum să fiu? E adorabil, e absolut adorabil. Nu mi-a spus el pur și simplu de la sine. L-am întrebat la un moment dat cine este cea mai frumoasă fetiță de la el din clasă și mi-a spus că Rebecca. Și aveam o poză cu toți, cu grupul și am luat poza și i-am zis să ne uităm și să mi-o arate și mie, să-mi spună care e. Ne-am uitat, am mărit poza să vedem fiecare fetiță în parte și mi-a arătat-o. E superbă. Dar, cam atât, acolo s-a încheiat discuția”, a mai spus ea.
Mai mult, Ilinca Vandici deja își încurajează fiul să le facă mici cadouri colegelor sale, dorind astfel să-l învețe să aprecieze și să respecte femeile din jur.
„Cu tot sufletul o să-i dau tot ce vrea. Mi se pare un gest atât de frumos și mi se pare atât de important să ne dăm seama și să conștientizăm că copiii noștri nu sunt pentru a pune monopol pe ei sau pentru le ghida viața, a-i împinge cumva de la spate să facă tot ce tu n-ai reușit să faci în viață. Ei pur și simplu ne aleg ca și părinți, vin, ne ajută să evoluăm foarte mult și este responsabilitatea noastră să încercăm să le croim un drum cât mai frumos astfel încât ei să-și poată întinde aripile și să zboare oriunde vor ei să zboare. (...) I-am zis inclusiv să mergem când vrea el să-i cumpărăm ceva frumos, o floare sau o broșă. Pentru că mi se pare important inclusiv să-și dezvolte extrem de bine aprecierea și respectul pentru partea feminină și să își împământeze foarte puternic atribuțiile lui ca și viitor bărbat în lumea asta. Bineînțeles că facem lucrurile astea începând cu mine. Sunt foarte fericită. Lucrăm la asta”, a mai spus vedeta.
Vandici dezvăluie cum își educă fiul. Zian are 6 ani și deja cunoaște valoarea banilor.
Echipa Spectacola a fost prezentă la Viva party, acolo unde a stat de vorbă cu Ilinca Vandici, pentru a afla care sunt valorile ei, când vine vorba de cumpărături.
Am întrebat-o care ar fi cel mai scump accesoriu din garderoba, iar răspunsul vedetei a fost unul neașteptat
„Nu te gândi la sume fabuloase. Cred că o poșetă pe care o am de vreo 9 ani, dar care reprezintă o investiție. Nu sunt genul de om care cheltuie pur și simplu impulsiv sau irațional, sau din tot felul de stări interioare. Sunt omul care face cumpărături în mod conștient. De exemplu, gențile pe care le am, deși costă un pic mai mult decât o geantă pe care o găsim în mass market, sunt modele care bat proba timpului și care, uite, și acum, după 9 ani de zile, sunt actuale, sunt superbe, și mă pot bucura de ele”, a declarat Ilinca Vandici pentru Spectacola.
Cum își educă fiul din punct de vedere financiar
Mai mult, prezentatoarea KanalD spune că încearcă să-i inspire și fiului său aceleași valori din punct de vedere financiar. La 6 ani, Zian știe valoarea banilor.
„Am început deja munca, din punctul acesta de vedere, pentru că tot ce se construiește de când e mic, se vor vedea roadele pe măsură ce timpul va trece. În primul și în primul rând, știe că absolut tot ce facem în viața noastră, casa în care stăm, faptul că avem internet sau că ne uităm la televizor, sau că mâncăm la restaurant sau acasă, costă. Ele nu vin din cer, pur și simplu, ele nu ne sunt date că așa merităm noi și că așa trebuie să ne fie date, toate costă. În egală măsură, el știe că cu cât cheltuim mai mult, pe jucării, petreceri de copii, cu atât eu va trebui să stau mai mult la muncă, pentru a câștiga mai mulți bani. În egală măsură, de fiecare dată când mergem la cumpărături de jucării, pentru că da, îi face plăcere să facă asta, ne rezumăm la o mașinuță sau la un joc, și dacă își mai dorește încă ceva, mă întreabă întotdeauna dacă avem bani și pentru al doilea, dacă e ok să cumpărăm și al doilea joc sau dacă lăsăm pe altă dată. Și asta mi se pare foarte important pentru că nu știm niciodată ce se poate întâmpla în viață, unul la mână. Doi la mână, nu îmi doresc să am un copil răsfățat, care să aibă totul de-a gata. Îmi doresc să își trăiască propria viață, propriile experiențe, nu vreau să-l hiperprotejez, nu vreau să-l feresc de anumite lucruri care îl vor căli și îl vor construi: un om sănătos și vertebral, corect și puternic. Și atunci, partea asta financiară mi se pare foarte importantă. La care lucrăm, suntem într-o continuă muncă”, ne-a mai spus vedeta.
Ilinca Vandici îi spune și „nu” fiului său
„Bineînțeles. A spune nu, dar într-un mod echilibrat, cu iubire și cu toleranță, este foarte sănătos pentru copii. Nu o spun eu, o spun specialiștii. Iar eu practic asta, exersez asta cu Zian. Limitele sunt foarte sănătoase, pentru că un copil crescut fără limite, nu pentru că ne dorim noi ceva, ci pentru că îi iubim prea mult, și atunci, normal că ne dorim să le oferim totul, să se bucure de tot. Dar limitele sunt foarte sănătoase, pentru că limitele acestea îl construiesc pe el ca om. Dacă nu impunem limite de la o vârstă fragedă, când va ajunge adolescent, nu va avea nicio limită, în nimic, pentru că nu cunoaște termenul acesta, nu cunoaște cum se simte. Nu cunoaște ce înseamnă. Pentru mine, cel puțin, e foarte important. Fac asta cu Zian: impunem limite sănătoase, spunem nu la tot felul de lucruri, la dulciuri, la încă 5 minute de stat în fața televizorului, la „vreau s ă mergem nu știu unde, vreau să cumpărăm nu știu ce, vreau să mă îmbrac cu o anumită haină, nu vreau să dorm acum”, a mai declarat artista pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: fiu Ilinca Vandici zian