Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru, după ce a criticat audiența Antenei 1 în noaptea de Revelion: „Faptul că unii ne dau șuturi în loc să ne învețe ne face să fim mai buni”
Data actualizării:
Data publicării:
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru, după ce prezentatorul TV a criticat audiența Antenei 1 în noaptea de Revelion.

În prima zi a anului 2025, Dan Negru a postat un mesaj în mediul online în care a vorbit despre prima lecție pe care a primit-o în anul 2025, amintindu-și de perioada în care prezenta Revelionul la Antena 1. Prezentatorul TV a scris un mesaj despre scăderea consumului de televiziune, despre pierderea succesului în cazul echipelor care nu au fost păstrate, dar și despre valoarea oamenilor care nu pot fi înlocuiți. 

„Putem ajunge și noi la fel de buni”

Revelionul difuzat la Antena 1 a fost prezentat de Ilona Brezoianu și Florin Ristei anul acesta. După mesajul transmis de Dan Negru, Ilona a venit cu o replică. Vedeta a ținut să le ofere un sfat celor care se află la început de drum și i-a îndemnat pe aceștia să nu se lase intimidați de oamenii care au mult mai multă experiență în spate. Totodată, prezentatoarea TV a mai precizat că este timp pentru toți să învețe și să devină la fel de buni ca cei ce au fost înaintea lor.

„Așa de început de an…un sfat. Fraților, nu vă lăsați intimidați de «monștri sacri» în orice domeniu…Dacă sunteți la început de drum, mergeți înainte...Toți au pornit de undeva și e timp pentru toți să învățăm să fim la fel de buni ca ei. Valabil pentru multe domenii în care cineva spune «nu mai sunt ce au fost». Ba da, sunt și o să fie. Am încredere în asta. Putem ajunge și noi la fel de buni. Iar faptul că unii ne dau șuturi în loc să ne învețe ne face să fim mai buni data viitoare. Să avem un an cu ambiție!”, a scris Ilona Brezoianu pe rețelele sociale. 

Te-ar putea interesa și: Bursucu' și-a dat demisia de la Kanal D. Primele declarații și reacția postului TV

„Plecați de lângă astfel de oameni”

După noaptea dintre ani, Dan Negru a vorbit despre prima lecție pe care a primit-o în anul 2025, dar și despre perioada în care prezenta Revelionul la Antena 1. El a evidențiat importanța caracterului în fața banilor și a oferit un îndemn: să rămâi acolo unde ești apreciat și să te îndepărtezi de cei care nu știu să coopereze. 

„Prima lecție din an mi-au dat-o audiențele de revelion. Mă uit pe ele și văd cum consumul de televiziune scade cu fiecare Revelion. Însă lecția e alta: este al treilea an consecutiv în care Antena pierde Revelionul, după ce echipa mea l-a câștigat timp de 23 de ani (DOUĂZECI ȘI TREI). Sfârșitul pentru unii e începutul pentru alții. În locul lor, aș fi păstrat echipa și aș fi lăsat orgoliul deoparte...Orgoliul distruge ceea ce iubirea zidește!

Celor din echipele mele de atunci le mulțumesc public pentru că, timp de 23 de ani, au învins liderul. Abia acum se vede cu adevărat valoarea performanței voastre! Apreciez eleganța șefilor mei de la Kanal D, care nu mi-au impus niciodată să fac ceva ce nu mi-aș fi dorit să fac în televiziune.

Banii îți dau putere, dar caracterul îți aduce respect! Urăsc vorba lui Napoleon: „Cimitirul e plin de oameni de neînlocuit.” Când o mai auziți, amintiți-vă de lecția Revelionului și de oamenii care chiar nu au mai putut fi înlocuiți. Cei care au urmat după ei au fost mai mulți și mai bine plătiți. Degeaba! Omul este măsura lucrurilor! Alor mei, de atunci, le-am trimis acum audiențele Revelionului, ca să le arăt că Napoleon a greșit. Nu e adevărat că „cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit.”

Cei care spun asta știu doar să intimideze, nu să coopereze. Plecați de lângă astfel de oameni – vă vor ofili…Creșteți acolo unde sunteți apreciați, mergeți unde sunteți primiți și rămâneți unde sunteți iubiți! Asta e lecția mea de început de an”, a fost mesajul transmis de Dan Negru, pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete



Teo Trandafir, captură YouTube/ Gând la gând cu Teo

Fiica lui Teo Trandafir s-a mutat din casa mamei sale. Ce relație are prezentatoarea TV cu Maia: „Până la 18 ani am fost destul de strictă”

Sursă foto: Captură foto Instagram Bogdan Mocanu/Jador

Bogdan Mocanu a răbufnit, după ce a fost acuzat că nu a dat dar la nunta lui Jador: „La dedicații s-au dat mai multe daruri adunate”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania

Unul dintre marii absenți de la nunta secretă a lui Jador. De unde a început scandalul

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Patru semne zodiacale care vor fi vedetele anului 2025: Transformări și oportunități majore în drumul lor

Sursa foto: Brigitte Pastramă, Instagram

Brigitte Pastramă, Revelion de coșmar. Ce s-a întâmplat când a ajuns la localul unde voia să sărbătorească trecerea dintre ani: „Ne-a mințit ca pe proști!”

FOTO: Facebook @ Dan Negru

Dan Negru, despre audiența Antenei 1 în noaptea de Revelion: „Banii îți dau putere, dar caracterul îți aduce respect!”

Sursă foto: Captură foto Instagram Carmen de la Sălciua/Culiță Sterp

Culiță Sterp, dezvăluiri despre divorțul de Carmen de la Sălciua: „Au fost multe probleme între noi, nu a funcționat”

Sursă foto: Captură foto Instagram Jador

Oana Ciocan a răbufnit, după ce rochia ei de mireasă a fost intens comentată în mediul online: „Nu a fost achiziționată pentru aplauzele publicului, ci pentru mine”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu' și-a dat demisia de la Kanal D. Primele declarații și reacția postului TV

Sursă foto: Captură foto Instagram Ilona Brezoianu/Dan Negru

Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru, după ce a criticat audiența Antenei 1 în noaptea de Revelion: „Faptul că unii ne dau șuturi în loc să ne învețe ne face să fim mai buni”

Sursă foto: Pexels/Fotografie de la Suzy Hazelwood

De ce se mănâncă 12 boabe de struguri în noaptea de Revelion. De unde a pornit tradiția și ce semnifică

Sursă foto: Captură foto Instagram Jador

Jador, apel disperat. Artistul nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi: „Toată munca mea de șase ani de zile s-a dus. Mă șantajează de ani de zile”




pixel