Ilona Brezoianu: „Nu trebuie musai să faci un copil. Nu cred în băbismele astea”
Data publicării:
Ilona Brezoianu, una dintre cele mai populare actrițe ale momentului, vorbește deschis despre valorile în care crede, despre căsătorie, posibilitatea de a deveni mamă și fricile pe care le are. 

Despre Ilona Brezoianu s-ar putea spune că e omul care poate face haz de necaz, în orice situație. În spatele cortinelor, actrița se declară extrem de emotivă și spune că emoționează foarte ușor. Mai mult, vedeta spune că este bântuită de o serie de frici, printre care, cele mai puternice, sunt acelea ale „succesului temporar”. 

„Eu sunt un om extrem de emotiv, sunt Rac. Mă emoționez foarte repede. Mă emoționează multe lucruri. Cred că toată lumea are frici. Am frică de moarte, de boală, frica de ratare, e complicată. Nu poți să știi că acuma ești sus și mâine poate nu o să mai fii, cum te descurci? Ce faci? Dacă acum ești foarte cunoscut și poate peste cinci ani nu mai știe nimeni cine ești, e complicat. Sunt multe frici, toți le avem”, a declarat Ilona Brezoianu pentru Fanatik. 


Nu se grăbește să se mărite și să devină mamă

Actrița are o serie de valori pe care le urmează, în ciuda presiunilor pune de societate, astfel că, spune ea, nu se grăbește să se căsătorească și consideră că există un timp potrivit pentru toate. 

„Nu cred în tradiționalisme sau că trebuie să te căsătorești că așa e bine. Toate lucrurile trebuie să le facem atunci când simțim, nu trebuie să fie la un anumit timp. Trebuie să fie persoana potrivită. Pe vremuri, se spuneau multe. Se spunea și că trebuie să stau cu un anumit om toată viața și nu cred în treaba asta.

Cred că dacă oamenii nu se mai simt bine împreună trebuie să se despartă, chiar dacă au copii împreună. Mai bine preferi să crești copii cu doi părinți separați decât să stea în aceeași casă și să nu se înțeleagă. Nu cred în băbismele astea. Lucrurile trebuie făcute când simți să le faci. Nu trebuie musai să faci un copil. Poate că trebuie sau poate că nu trebuie. Poate unii oameni nu sunt făcuți să fie părinți. Nu trebuie să populăm planeta inutil dacă nu ne dorim asta, dacă nu simțim să facem asta”, a mai spus actrița pentru sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: casatorie  copil  ilona brezoianu  mama 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel