Imagine rară cu Tania Budi, de la începutul carierei: „Am construit multe”. Cum arăta actrița în urmă cu aproximativ 30 de ani
Tania Budi le-a dezvăluit fanilor o imagine din 1990.

Tania Budi este, în continuare, una dintre cele mai râvnite apariții feminine de la noi din țară. Vedeta se menține într-o formă impecabilă la vârsta de 54 de ani și poate concura oricând fără grijă la orice concurs de frumusețe își dorește. Aceasta are o siluetă ca trasă prin inel, iar tenul îi ascunde complet vârsta din buletin, întrucât ridurile sunt inexistente pe fața ei. Frumoasa blondină a postat acum în mediul online o fotografie din urmă cu 32 de ani, când era încă la începutul carierei sale. Fani s-au bucurat să și-o amintească pe Tania din trecut, însă au ținut să-i amintească actriței, de asemenea, faptul că este la fel de spectaculoasă și în ziua de astăzi: „Superbă ai și rămas”, „Frumoasă ai fost și frumoasă vei rămâne!”, „O privire senina, specifică vârstei”, au fost doar câteva dintre complimentele primite de actriță.

„1990. Machiajul meu a evoluat mult de atunci dar mai ales privirea. În spatele ei am construit multe.”, a scris Tania Budi pe Facebook. 

Cum se menține în formă Tania Budi

În urmă cu ceva timp, Tania Budi vorbea despre „rețeta de succes”, care o ajută să atingă și astăzi măsurile perfecte. Așadar, frumoasa actriță este extrem de atentă la alimentația ei, eliminând complet din meniul zilnic câteva preparate destul de dăunătoare, când vine vorba de kilogramele în plus. 

‘’Apă plată multă, fructe, iar porția de mâncare la jumătate din cât ai putea mânca. Eu am eliminat lactatele, mai puțin iaurtul degresat, prăjelile, mezelurile, carnea în general, dar nu de tot, zahărul, dar nu l-am înlocuit cu zaharină, ci cu miere sau fructoză’’, a dezvăluit Tania Budi, potrivit spynews.ro

Mai mult, vedeta a dezvăluit faptul că niciodată nu ține o dietă din scurt, ci își păstrează același stil de viață pe tot parcursul anului.

‘’Nu pregătesc corpul de vară. Îl am de astă iarnă’’, scria Tania, pe Instagram.

VEZI și: Tania Budi, traumatizată de tatăl ei, în copilărie: ”Era foarte violent verbal. Nu primeam pe nimeni în casă”

 

”Îmi trăiesc viața ca și când aș avea 18 ani”

Un alt lucru care o ajută pe vedetă să se mențină veșnic tânără și să fie râvnită în continuare de bărbați este starea ei de spirit, după cum declara în urmă cu ceva timp în cadrul unui interviu. Tania Budi nu trăiește după un tipar anume, ci profită de fiecare moment în parte, ca și atunci când era o adolescentă. 

”Îmi trăiesc viața ca și când aș avea 18 ani. Chiar dacă am o afacere care merge, la care am muncit mult, am fost și foarte jos și foarte sus. Dar am învățat să desenez afacerea foarte bine și acum să am un confort. Eu vreau un confort, am nevoie de timp, eu am nevoie de mine, să mă simt bine cu mine, de prietenii mei.

În momentul în care sunt bine cu mine, sunt bine cu oamenii care sunt pe aceeași vibrație cu mine. Vibrație, pentru mine, înseamnă caracter frumos, înseamnă veselie, chiar pozitivism, deși mă enervează cuvântul”, a spus Tania Budi pentru fanatik.ro

Citește și: Anca Țurcașiu, rețetă delicioasă de spanac: „Un deliciu. Mâncarea mea preferată”. Îl pot savura și cei care țin post

 

 

”Eu nu am fost, de fapt, niciodată model”

Chiar dacă toată lumea îi apreciază fizicul perfect lucrat, Tania Budi spunea că nu vrea să fie confundată cu un model. Deși nu este grasă, aceasta consideră totuși că se încadrează în alte tipare. 

”Eu nu am fost, de fapt, niciodată model. Toată lumea mă confunda cu Bianca Brad. Eu nu am fost model, chiar dacă mergeam ca model când eram la Matematică. Dar o făceam pentru cei de la Facultatea de Arhitectură, eu eram studentă la Matematică Pură, eram vizavi de ei, și aveam prietenii foarte mari cu ei și mă luau în prezentările lor. Dar, eu, în prezentări, așa, să fiu model la Zina Dumitrescu sau la alții, nu am fost. Am prezentat doar la microfon evenimente de genul.

Cred că ar fi o ușoară discrepanță. Fetele sunt foarte slabe, foarte înalte. Eu… nu sunt grasă, dar am altă conformație. Au și starea de puștoaice în ele. Eu am altă stare de puștoaică, cea mentală și spirituală”, a mai spus Tania Budi, pentru sursa citată mai sus.

Florentina Opriș, secretul siluetei de invidiat, la 54 de ani: „Sunt ardeleancă, îmi place să mănânc slănină”. Trucurile de frumusețe moștenite de la mama sa / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Andreea Cercel | Dată: 07 dec 2022, 18:45

Cristina Demetrescu, captură video Youtube

Cristina Demetrescu, Horoscop pentru prima jumătate a lunii APRILIE 2023. Previziuni pentru toate zodiile

Octavian Strunilă, Smiley, Matei Dima, Vladimir Draghia/foto Instagram/ captură video YouTube

Octavian Strunilă, topul celor mai netalentați actori din România: „Matei Dima, Drăghia și Smiley. Am și argumente”

Silviu Purcărete, captură video Youtube

Reacții în lumea teatrului, dupa retragerea lui Silviu Purcărete de la Premiile Uniter. Lia Bugnar: „Nu are ce să caute pe aceeași listă cu voi”

Cătălin Scărlătescu, captură video Instagram

Cine este femeia care l-a ajutat pe Cătălin Scărlătescu să intre în televiziune: „A sunat telefonul și mi-a spus...”

Sanda Ionescu, foto Facebook

Astrolog Sanda Ionescu, previziuni despre intrarea lui Pluton în Vărsător: „Schimbări masive ce vor influența sute de generații”

Foto Freepik

Condimentul care combate răceala, previne căderea părului și hidratează pielea

Războinicii, captură foto Survivor

Eliminare neașteptată la Survivor România. Cine a părăsit competiția: „Mi-am dat seama că nu sunt atât de tare”

Anamaria Prodan, Carmen Harra/ foto Instagram/ captură video YouTube

Carmen Harra, prognostic despre relația Anamariei Prodan cu iubitul misterios: „Mama ei a îndreptat-o spre cineva”

Camelia Pătrășcanu, captură video YouTube

Camelia Pătrășcanu, Horoscop pentru prima jumătate a lunii aprilie 2023. Previziuni pentru toate zodiile

Mădălina Crețan, captură video Youtube

Nosfe și-a prezis moartea? Soția artistului, șocată de ce a găsit în telefonul său: „E imposibil să nu mă șocheze. Nu am mai vorbit asta niciodată cu el”

Sursa foto: Saveta Bogdan, instagram

Saveta Bogdan, decizie neașteptată. Artista părăsește România pentru SUA: ”M-au atins sufletește”

Carmen Harra, captură video Youtube

Carmen Harra, previziuni despre un mare război și soarta sistemului bancar: „Intrăm într-un an karmic, când lucrurile trebuie să se balanseze”