„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Cel mai curajos show al verii, „Splash! Vedete la apă”, dă startul distracției în noul sezon ce va avea premiera pe 29 iunie, de la ora 20.00, în fiecare sâmbătă și duminică.
Larisa Iordache, Alina Dumitru, Marian Drăgulescu, Sonny Medini, Giani Kiriță și Oana Ioniță deschid prima ediție a noului sezon, o ediție dedicată Campionilor, iar cei șase se vor întrece în salturi ameţitoare, pentru a ocupa prima poziție.
Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu sunt cele trei gazde ale celui mai curajos show al verii, pregătite să prezinte atmosfera din cadrul emisiunii cu peste 60 de vedete, care au acceptat provocarea de a-și depăși limitele și de a-și înfrunta fricile, în vreme ce Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu sunt cei care, de la masa juriului, vor nota prestațiile, dar și evoluția participanților, din prima zi de antrenament și până în momentul săriturilor.
Ce sărituri au ales să execute Larisa Iordache, Alina Dumitru, Marian Drăgulescu, Sonny Medini, Giani Kiriță și Oana Ioniță, ce note au primit și care au fost reacțiile juraților, telespectatorii vor afla urmărind noul sezon ce va avea premiera pe 29 iunie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 20.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Te-ar putea interesa și: Paula Chirilă și Romică Țociu, coprezentatori în emisiunea Splash! Vedete la apă: ”Publicul să se aștepte la o serie de momente umoristice”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Oriana Popescu
Categorie: Vedete
Consumul de apă, un gest atât...