„Încercăm pe cât se poate”. Cristina Cioran s-a întâlnit cu Alex Dobrescu. Actrița, confesiuni neașteptate
Data publicării:
Cristina Cioran a oferit noi detalii cu privire la relația cu tatăl fiicei sale. 

Cristina Cioran și Alex Dobrescu au trecut prin mai multe scandaluri și discuții aprinse, de când au decis să pună punct poveștii lor de dragoste. Acum se pare că apele s-au calmat între cei doi, iar, spre mirarea tuturor, bărbatul își dorește de ceva timp o împăcare cu mama fetiței sale. Acesta speră că actrița va trece peste ce s-a întâmplat și va înțelege că a fost doar o rătăcire de moment. În acest sens, Alex a invitat-o în oraș pe fosta sa parteneră de Ziua Îndrăgostiților, însă, cu toate acestea, Cristina Cioran susține că întâlnirile dintre ei doi sunt doar de dragul Emei.

„De Ziua Îndrăgostiților am ieșit în oraș cu Alex, nimic mai mult, alături de niște prieteni. Tatăl Emei (n.r – Alex Dobrescu) a vrut să își vadă fetița și să ne întâlnim în oraș pentru acest lucru.

În rest noi facem bine, Ema crește frumos și armonios, este fericită și sănătoasă iar noi ca părinți atât eu cât și Alex încercăm pe cât se poate posibil să avem o relație de prietenie pentru ca Ema, copila noastră, să poată să se dezvolte așa cum trebuie mai bine. Lucrurile, în prezent merg spre bine pentru ea. Cam asta este situația și tot ce se întâmplă între noi doi. Nimic altceva mai deosebit!”, a precizat Cristina Cioran, potrivit click!.

Citește și: Cu ce probleme de sănătate se confruntă Cristina Cioran: ”M-a dat peste cap, mă doare tot corpul. Stau izolată”

„I-am explicat că totul a fost o glumă”

Alex Dobrescu își recunoștea recent vina, când a declarat faptul că totul a  fost o glumă, iar actrița ar trebui să treacă peste ceea ce s-a întâmplat. Acesta își făcea mai mult griji pentru familia vedetei, care uită mai greu cele întâmplate. 

„Am riscat și relația cu Cristina Cioran, și relația cu familia ei, am supărat pe toată lumea cu jocurile mele, poate ar trebui să o las mai ușor cu comportamentul acesta. Cu toate acestea, Cristina a înțeles. Port inima ei în inima mea.

Am căutat-o, i-am trimis mesaje de iertare, i-am explicat că totul a fost o glumă. După cum de vede am început să ne întâlnim. Sunt într-o relație dificilă (n.r. familia Cristinei Cioran) cei în vârstă uită mai greu, iartă mai greu, dar voi face toate demersurile ca să revin în sânul familiei. Am fost primit extraordinar la mama ei acasă.”, a declarat Alex Dobrescu la Xtra Night Show.

Citește și: Cristina Cioran, interdicție din partea fostului iubit. Ce nu mai are voie să facă actrița: „Să sperăm că o să o mai vedem”

Alex Dobrescu speră să se căsătorească cu Cristina Cioran

Mai mult, acesta este conștient de faptul că actriței nu i-a fost deloc ușor să crească singură fetița, cât timp el a lipsit din viața ei. Cu toate acestea, Alex Dobrescu declara faptul că-și dorește nu doar să reia legătura cu Cristina, dar și să se căsătorească cu aceasta. 

„Cristina Cioran este o fire foarte sensibilă, nu i-a fost ușor să crească singură fata pe parcursul celor 2-3 luni, chiar dacă am văzut-o de când în când, ea a crescut-o mai mult singură. Sper să reluăm relația și să ne căsătorim, am făcut un gest pe care nu l-am mai făcut pentru o fată sau parteneră de a mea din trecut și i-am luat un cadou sub formă de inel', a adăugat acesta, în cadrul aceleiași emisiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alex dobrescu  casatorie  cristina cioran  relatie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel