Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”
Ducele de Sussex (Harry) şi Ducele de York (Andrew) nu mai sunt membri activi ai familiei regale, primul după plecarea sa voluntară în Statele Unite cu soţia sa Meghan în 2020, în timp ce al doilea a căzut în dizgraţie după acuzaţii de agresiune sexuală.
Deşi au făcut parte din cortegiul funerar care a însoţit sicriului reginei Elisabeta a II-a la Westminster Abbey după moartea acesteia în septembrie, de această dată Harry şi Andrew nu vor merge în spatele cuplului regal în cortegiul care îi va duce înapoi la Palatul Buckingham după ceremonie.
De asemenea, este puţin probabil să apară în balcon pentru salutul regal tradiţional, deşi palatul nu a dezvăluit cine va fi în preajma cuplului Charles şi Camilla cu această ocazie.
Dar chiar şi fără un rol oficial, Harry va atrage fără îndoială toate privirile. Locul său din Westminster Abbey va spune multe despre starea relaţiei cu tatăl său şi poate chiar şi cu fratele său mai mare William, moştenitorul tronului pe care nu l-a cruţat în memoriile sale, publicate în ianuarie.
William, în calitate de moştenitor al tronului, va trebui să îngenuncheze şi să jure credinţă monarhului în timpul ceremoniei.
Meghan, soţia lui Harry şi cei doi copii ai lor, Archie şi Lilibet, au rămas în California, unde Harry urmează să li se alăture imediat după încoronare pentru a sărbători cea de-a patra aniversare a lui Archie.
Andrew s-a obişnuit deja să păstreze un profil scăzut, fiind exclus de la orice apariţie publică oficială şi privat de titlurile sale militare la începutul anului 2022, după acuzaţii de agresare sexuală a unei tinere de 17 ani, caz pe care l-a soluţionat printr-un acord financiar. Prezenţa sa la scurt timp la braţul reginei, pe care a însoţit-o la Westminster Abbey pentru o slujbă în onoarea tatălui său, prinţul Philip, decedat în 2021, a stârnit critici, notează Agerpres.
Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea are loc la Westminster Abbey, Londra, şi va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby. În cadrul ceremoniei, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea este încoronat alături de Regina Consoartă, Camilla. Charles al III-lea va fi al 40-lea monarh încoronat la Westminster Abbey din 1066. Încoronarea reflectă rolul monarhului din prezent, dar oferă şi o perspectivă spre viitor, având în acelaşi timp rădăcini în tradiţiile şi ceremoniile fastuoase cu istorie îndelungată, arată https://www.royal.uk/.
Majestăţile Lor vor ajunge la Westminster Abbey în procesiunea de la Palatul Buckingham, cunoscută sub numele de "Procesiunea Regelui". Această primă procesiune va începe ora 10.20, ora Londrei. Majestăţile Lor vor călători cu Trăsura de stat a Jubileului de Diamant (Diamond Jubilee State Coach), trasă de şase cai Windsor Grey. Creată pentru regina Elisabeta a II-a la aniversarea a 60 de ani de domnie în 2012, trăsura a deservit-o doar pe regină, însoţită ocazional de prinţul consort sau de un şef de stat aflat în vizită. Cavaleria Regală asigură escorta suveranului. "Procesiunea Regelui" include străbaterea The Mall, prin Admiralty Arch, apoi îndreptarea spre sud către statuia Regelui Carol 1 din Trafalgar Square şi spre Whitehall. Procesiunea continuă pe Whitehall şi de-a lungul laturilor de est şi de sud ale Pieţei Parlamentului, ajungând la Westminster Abbey, potrivit https://www.gov.uk/.
Ceremonia religioasă de încoronare de la Westminster Abbey începe la ora 11:00.
Regele Charles al III-lea va intra în Westminster Abbey prin Great West Door şi va înainta prin naos până va ajunge în partea centrală a lăcaşului de cult. Regele va fi precedat de procesiuni formate din lideri şi reprezentanţi religioşi, precum şi din reprezentanţi din unele ţări ale Commonwealth-ului care vor purta steaguri ale statelor lor şi vor fi însoţiţi de guvernatori şi prim-miniştri. Printre aceştia se numără şi premierul britanic Rishi Sunak, care va susţine o cuvântare în cadrul ceremoniei, potrivit www.bbc.com/.
Ceremonia va fi presărată cu muzică aleasă de rege, cu 12 compoziţii noi, una dintre ele aparţinând compozitorului Andrew Lloyd Webber, iar altele făcând parte din repertoriul de muzică ortodoxă grecească, în memoria tatălui regelui, prinţul Filip (1921-2021).
O parte dintre participanţii la procesiunea din interiorul abaţiei vor duce înaintea regelui, obiectele simbol ale regalităţii - Regalia, acestea fiind plasate pe altar până când vor fi utilizate în cadrul ceremoniei. Marea Britanie este, conform site-ului Familiei Regale, singura ţară europeană care încă menţine la încoronări Regalia, obiecte ce simbolizează diferite aspecte ale ceremoniei religioase şi responsabilităţi ale monarhului. Regelui Charles i se va prezenta globul suveranului ("Orb"), sceptrul suveranului cu cruce şi sceptrul suveranului cu porumbel, precum şi alte obiecte, în momentele cheie ale ceremoniei. Reginei Camilla i se va prezenta sceptrul reginei consoarte cu cruce şi sceptrul reginei consoarte cu porumbel, oglindind sceptrele regelui.
Liturghia va fi un act de închinare creştină care onorează vechea tradiţie de ungere şi încununare a monarhilor. De asemenea, va reflecta asupra rolului monarhului, va celebra Marea Britanie aşa cum este în prezent şi va privi cu speranţă către viitor. Conform tradiţiei, Arhiepiscopul de Canterbury autorizează o nouă Liturghie pentru fiecare încoronare. Sub coordonarea lui Justin Welby, noua Liturghie se bazează pe texte vechi şi elemente ceremoniale ce poartă în spate secole de tradiţie. Liturghia se concentrează pe tema slujirii pline de iubire faţă de ceilalţi, care este esenţială pentru învăţătura creştină şi pentru caracterul monarhiei contemporane. Liturghia este însoţită de o predică, ce explică semnificaţia creştină şi simbolismul elementelor cheie ale slujbei, evidenţiază https://www.churchofengland.org/.
Ceremonia religioasă, cu o durată de aproape două ore, se împarte în câteva etape. Pentru prima dată, participanţii din public vor fi invitaţi să-şi făgăduiască credinţa faţă de rege, în cadrul unui moment pe care organizatorii îl numesc "corul milioanelor" ("chorus of millions"). O altă abatere de la tradiţie o reprezintă rolul proeminent jucat de clerul feminin şi rolul activ al liderilor religioşi din alte credinţe, mai notează https://www.bbc.com/.
Etapa întâi: Recunoaşterea. Regele Charles al III-lea va fi prezentat "poporului" - o tradiţie care datează din timpurile anglo-saxone. Stând lângă scaunul de încoronare, vechi de 700 de ani, regele se va întoarce spre cele patru laturi ale abaţiei şi va fi proclamat "Regele incontestabil", apoi congregaţia va prezenta omagiile.
Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va susţine prima cuvântare, dar, pentru prima dată, cuvântările ce urmează vor fi susţinute de "Lady" a Ordinului Jartierei şi "Lady" a Ordinului Ciulinului, reprezentând cele mai vechi ordine de cavalerie din Anglia şi Scoţia, şi de un deţinător al crucii Sfântului Gheorghe din cadrul forţelor armate. Adunarea va striga "God Save the King!", iar trâmbiţele vor suna după fiecare recunoaştere.
Scaunul încoronării, cunoscut şi sub numele de Scaunul Sfântului Eduard sau Scaunul Regelui Eduard, realizat în anul 1300, ar fi cea mai veche piesă de mobilier din Marea Britanie folosită încă cu scopul său original. În acest scaun au fost încoronaţi 26 de monarhi. În timpul ceremoniei, scaunul de stejar este aşezat în centrul mozaicului medieval cunoscut sub numele de "Cosmati pavement", cu faţa către marele altar, pentru a sublinia caracterul religios al ceremoniei.
Etapa a doua: Jurământul. Chiar înainte de jurământ, Arhiepiscopul de Canterbury va recunoaşte multiplele credinţe respectate în Regatul Unit afirmând că Biserica Angliei "va căuta să promoveze un mediu în care oamenii de toate credinţele să poată trăi liber". Arhiepiscopul va oferi apoi Jurământul de încoronare şi îi va cere regelui Charles să confirme că va respecta legea şi Biserica Angliei în timpul domniei sale. Regele se va angaja ţinând mâna pe cartea sfântă să "îndeplinească şi să păstreze" aceste promisiuni. Regele va depune, de asemenea, un al doilea jurământ - Jurământul pentru declaraţia de accedere - prin care afirmă că este un "protestant fidel".
Etapa a treia: Ungerea. Roba ceremonială a regelui va fi îndepărtată, iar acesta va sta în Scaunul de încoronare pentru a fi uns, evidenţiind statutul spiritual al suveranului care este şi conducătorul Bisericii Angliei. Arhiepiscopul va turna ulei special din Ampulla - un recipient de aur - pe lingura încoronării înainte de a unge Regele sub forma unei cruci pe cap, piept şi mâini. Ampulla a fost realizată pentru încoronarea lui Charles al II-lea. Lingura de încoronare este mult mai veche, supravieţuind distrugerii Regaliei de către Oliver Cromwell după Războiul Civil Englez (1642-1651).
Etapa a patra: Învestitura - momentul în care Regele va purta Coroana Sfântului Eduard pentru singura dată în viaţa sa. Coroana poartă numele unei versiuni mult mai vechi, realizată pentru regele şi sfântul anglo-saxon Eduard Confesorul, care ar fi fost folosită la încoronări după anul 1220 şi până când Oliver Cromwell a topit-o. Cea din prezent a fost realizată pentru regele Charles al II-lea, în 1661, care dorea o coroană asemănătoare cu cea purtată de Eduard, dar totuşi cu o dimensiune mai mare. Regele Carol al III-lea va fi al şaptelea monarh care o va purta după Charles al II-lea, Iacob al II-lea, William al III-lea, George al V-lea, George al VI-lea şi Elisabeta a II-a.
La început, regelui i se va oferi Supertunica aurie şi apoi globul suveranului, inelul de încoronare, sceptrul suveranului cu cruce şi sceptrul suveranului cu porumbel. Mai departe, Arhiepiscopul va aşeza coroana Sfântului Eduard pe capul Regelui, iar timp de două minute vor bate clopotele abaţiei, vor suna trâmbiţe şi vor fi trase salve de tun la Turnul Londrei şi în alte 11 locuri din Regatul Unit, inclusiv în Edinburgh, Cardiff şi Belfast, precum şi pe nave ale Marinei Regale.
Etapa a cincea: Urcarea la tron - partea finală a ceremoniei. În mod tradiţional, o succesiune de membri ai familiei regale şi alţi semeni ar aduce un omagiu îngenunchind în faţa noului rege, jurând credinţă şi sărutându-i mâna dreaptă, dar de data aceasta, prinţul William va fi singurul membru al Familiei Regale care va îngenunchea şi va aduce un omagiu regelui Charles al III-lea. În schimbul celorlalte omagii, arhiepiscopul va invita oamenii din abaţie şi pe cei care privesc şi ascultă de acasă, să-şi jure loialitate într-un "moment nou şi semnificativ în tradiţia încoronării".
După omagiu, regina Camilla va fi unsă, încoronată şi întronată într-o ceremonie mai simplă, deşi nu va trebui să depună jurământ. Ea va fi încoronată cu coroana reginei Mary, realizată în 1911 pentru încoronarea acesteia alături de George al V-lea, dar modificată şi redimensionată pentru Camilla, regina consoartă, notează https://www.bbc.com/.
Comuniunea reprezintă partea finală a slujbei în cadrul căreia regele şi regina primesc Sfânta Împărtăşanie - principalul act de închinare al bisericii creştine.
Apoi, regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla vor coborî de pe tronurile lor şi vor intra în Capela Sfântului Eduard, în spatele altarului mare - aici Regele îşi va scoate coroana Sfântului Eduard şi îşi va pune Coroana Imperială de Stat, înainte de a se alătura procesiunii din afara abaţiei, în timp ce se intonează imnul naţional.
După ceremonia religioasă de încoronare, Majestăţile Lor se vor întoarce la Palatul Buckingham într-o procesiune ceremonială mai mare, cunoscută sub numele de "Procesiunea Încoronării", la care se vor alătura şi alţi membri ai Familiei Regale. Majestăţile Lor vor călători în trăsura Gold State Coach, trasă de opt cai Windsor Grey. Trăsura, folosită ultima dată la Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, în iunie 2022, a fost comandată în 1760 şi a fost folosită pentru prima dată de regele George al III-lea, pentru a călători la deschiderea Parlamentului în 1762. Trăsura a fost folosită la fiecare încoronare de la cea a lui William al IV-lea, în 1831.
La întoarcerea la Buckingham Palace, Majestăţile Lor vor fi întâmpinaţi cu onoruri din partea Forţelor Armate ale Regatului Unit şi Commonwealth-ului. Onorurile vor fi urmate de trei ovaţii din partea reprezentanţilor serviciului reunit, în semn de omagiu al Forţelor Armate la parada Regelui şi Reginei Consoarte, în ziua încoronării Majestăţilor Lor, anunţă https://www.royal.uk/.
La Palatul Buckingham, regele şi regina consoartă, însoţiţi de membrii familiei regale, vor apărea la balcon pentru a încheia evenimentele ceremoniale ale zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: incoronare printul andrew Prințul Harry regele charles
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...